Procesul lui Dan Voiculescu se reia în 31 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reluarea procesului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care senatorul Dan Voiculescu este judecat pentru fapte de corupţie, va fi reluat în 31 ianuarie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), deşi termenul iniţal a fost de 25 aprilie.



Urgentarea judecării cazului are loc la cererea procurorilor anticorupţie.

Mai exact, DNA a explicat faptul că durata stabilită pentru începerea judecăţii în acest caz, respectiv 25 aprilie, este prea mare.

Dosarul a fost repartizat Completului de judecători numărul 4, complet din care fac parte Ionuţ Matei, Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan (fosta consiliera a lui Daniel Morar pe când acesta era şeful DNA), judecatorii care l-au condamnat la închisoare pe fostul premier Adrian Nastase.

Alături de 12 persoane, Dan Voiculescu este judecat pentru fapte de corupţie în legătură cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. În 20 decembrie, după ce a luat act de faptul că Voiculescu a fost reales senator, tribunalul Bucureşti a retrimis la Înalta Curte acest dosar. Avocaţii lui Voiculescu susţin însă că, din moment ce nu a depus juramăntul, Voiculescu nu a dobândit oficial calitatea de senator.

Specialiştii în drept susţin că, în momentul validarii mandatului de către BEC şi publicării deciziei in Monitorul Oficial, Dan Voiculescu a obţinut oficial statutul de senator. Nedepunerea jurământului îl împiedică însă să exercite acest mandat.

Procesul privind privatizarea ICA s-a judecat din luna iulie la Tribunalul Bucureşti, după ce în 29 iunie instanţa supremă a admis cererea lui Dan Voiculescu de declinare a cauzei, în condiţiile în care acesta şi-a depus demisia din funcţia de senator începând cu data de 25 iunie.

La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea ICA.
Procurorii DNA susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de "folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată".

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți