Principalele declaraţii ale liderilor politici după hotărârea CCR. Ponta: "Considerăm că este o decizie corectă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul se va reuni, vineri, 3 august, ca să ia măsurile necesare pentru punerea în aplicare a solicitărilor venite din partea Curţii Constituţionale în legătură cu referendumul organizat pe 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Asigurarea a venit, imediat după decizia de joi a Curţii, (aceea de a amâna un verdict în acest caz până pe 12 septembrie - n.r.), din partea premierului Victor Ponta.

"Considerăm că este o decizie corectă şi anunţăm intenţia Guvernului de a respecta întru totul această decizie, la fel cum respectăm şi angajamentul civic şi mobilizarea exemplară de care au dat dovadă românii, în momentul în care mecanismele şi procedurile democratice le-au cerut să-şi facă auzită vocea, prin intermediul votului", a arătat Victor Ponta.

Cât priveşte principala solicitare a Curţii Constituţionale, Executivul trebuie să o pună în aplicare până pe 31 august, când judecătorii trebuie să primească listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul de duminică, 29 iulie.

Cezar Preda: Efectele deciziei CCR - pierderi pe toată linia

La rândul lui senatorul PSD, Toni Greblă, a cărui declaraţie a urmat celei a premierului Victor Ponta, a precizat: "Cred în două posibile motive pentru care Curtea a amânat luarea unei decizii. Primul este acela că CCR dă, prin această amânare, un puternic semnal preşedintelui suspendat Traian Băsescu: să înţeleagă sensul votului popular, să-şi asume eşecul guvernării şi să demisioneze. Al doilea motiv este, probabil, legat de necesitatea unei situaţii exacte cu privire la listele electorale şi la posibila validare a rezultatelor referendumului, dându-se în acest fel posibilitatea organizării alegerilor parlamentare în acelaşi timp cu cele prezidenţiale, la începutul lunii decembrie". 

"Prima calitate a şefului statului este de a avea democraţia în sânge, de a respira prin toţi porii lui democraţie", a completat senatorul PSD.

În schimb, vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu s-a arătat surprinsă de decizia luată de CCR. Aceasta a sublinat faptul că, în cazul în care listele  electorale permanente nu sunt reale, sau sunt puse sub semnul întrebarii, ar trebui invalidate şi alegerile locale."Înseamnă că se pune sub semnul întrebării şi numărul de parlamentari. Numărul de parlamentari este în funcţie de populaţia care apare pe listele permanente. Alegerile locale şi parlamentare sunt puse sub semnul întrebării", a spus Barbu, citată de Mediafax. 

Prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, a declarat pentru adevarul.ro: "Eu nu comentez decizia Curţii, ci efectele unei astfel de decizii care înseamnă că vom rămâne într-o instabilitate politică şi într-o nouă criză politică încă 40 de zile. Asta înseamnă pierderi pe toată linia. Efectele pentru România sunt devastatoare"

Vasile Blaga: "Se impune decizia de onoare a întregului guvern, dacă mai are onoare"

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a susţinut că astăzi "s-a intrat în etapa a doua a loviturii de stat organizate de USL, prin mistificarea datelor privind numărul cetăţenilor cu drept de vot". 

"PDL nu a contestat niciodată soluţiile Curţii Constituţionale. Decizia nu e imputabilă Curţii Constituţionale, ci Guvernului USL care îşi bate joc de români, de regulile statului român, de statul de drept. Se impune demisia de onoare a întregului Guvern, dacă mai are onoare", a adăugat Blaga.

Potrivit preşedintelui PDL, de la bun început planul USL viza blocarea revenirii preşedintelui ales la Cotroceni, indiferent de prezenţă, de validarea sau invalidarea referendumului. El a precizat că, pentru România, consecinţele sunt dramatice, arătând că instabilitatea politică a costat până acum 6 miliarde de euro, iar cele 40 de zile care urmeazã vor costa mult mai mult.

"Pentru păstrarea lui Crin Antonescu pe scaunul de preşedinte interimar, USL este gata să sacrifice România. Este clar pentru toţi românii că pentru instabilitatea politică din România este de vină exclusiv USL, care a ajuns în situaţia de a-şi contesta propriile reguli, şi nu PDL, nu Traian Băsescu", a conchis Vasile Blaga.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța