Primele declarații ale lui Angel Tîlvăr, propunerea PSD de ministru al Apărării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis nominalizarea lui Angel Tîlvăr pentru propunerea partidului la Ministerul Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu. 

Angel Tîlvar este propunerea PSD pentru conducerea MApN FOTO Arhivă

Senatorul Angel Tîlvar a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, după ce a fost ales pentru conducerea MApN de către conducerea formațiunii, reunită în Consiliu Politic Național, că primul lucru pe care urmează să îl facă după validare, este să aibă o discuție cu fostul deținător al portofoliului de la Apărare, Vasile Dăncu, în legătură cu ce urmează să facă sau ce a fost făcut bine la MApN. 

În ceea ce privește motivulul invocat de predecesorul său în momentul demisiei, potrivit căruia fostul ministru nu a putut să colaboreze cu președintele Klaus Iohannis, Angel Tîlvar a susținut că speră să aibă o colaborare foarte bună cu șeful statului, în cazul în care este numit la conducerea MApN.

„Decizia colegului meu e o decizie cu o puternică încărcătură personală. Eu înţeleg să îi respect acest lucru şi aşa am procedat de fiecare dată când au fost situaţii asemănătoare. Cu siguranţă, dacă domnia sa va găsi de cuviinţă să îmi detalieze motivele pentru care a demisionat, eu voi avea această discuţie cu domnia sa, cu atât mai mult cu cât relaţia mea cu domnul Vasile Dîncu este una amicală, este una prietenească. În ceea ce priveşte motivaţiile domniei sale, în afară de ceea ce domnia sa a spus în spaţiul public, eu nu aş face altceva decât să speculez şi nu doresc”, a completat Tîlvăr.

Care sunt prioritățile pentru MApN

Tîlvar a mai explicat, fiind întrebat care ar fi prioritățile sale ca ministru, că principala preocupare este reprezentată de situația din vecinătatea României.

În momentul în care discutăm, există militari români care fie sub egida NATO, ONU, fie în format de Coaliție,  își desfăcoară activitatea menită să păstreze pacea în diferite zone ale lumii. Și ei sunt la fel de importanți. Pe lângă cei 2,5% pentru Apărare vreau să nu uităm că sunt la fel de importanți pentru noi oamenii implicați în ceea ce numim arhitectura de apărare. Motiv pentru care, din punct de vedere normativ, vom colabora cu Parlamentul și vom propune normele care să ușureze condițiile de viață și de muncă”, a mai spus Tîlvar. 

Ce spune despre trecutul tatălui său 

Fiind întrebat cu privire la cariera de șef al contrainformații din Vrancea a tatălui său, Tîlvar a răspuns că și-ar dori foarte mult să trăiască într-o țară în care „dosarele de cadre să fie mai puțin importante decât activitatea fiecăruia”, dar și că și-ar dori ca prin munca pe care o face să demonstreze că „orice cetățean al acestei țări este dispus să pună umărul la progresul acestei țări”

„Nu ști, este libertatea domnniei sale să o facă, eu nu am făcut niciodată un secret din ceea ce sunt, ce fac și ce voi face”, a spus Tîlvar, fiind întrebat dacă decizia președintelui va fi influențată de cariera tatălui său. 

Întrebat cu privire la cum vede situația din Ucraina și evoluția războiului de la graniță, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat că senatorul va veni cu detalii în momentul numirii. 

Angel Tîlvar este senator în Parlamentul României, lider al delegației române la adunarea parlamentară a NATO si președinte al Comisiei pentru democrație și securitate, dar și al Comisiei pentru afaceri europene din Senat. În mandatul trecut, Angel Tîlvar a indeplinit aceeasi funcție a Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților. 

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete