Preşedinţia: Minciunile liberalului Sorin Roşca Stănescu, expresie concludentă a mizeriei morale în care se zbate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a declarat miercuri că minciunile pe care Sorin Roşca Stănescu continuă să le propage în spaţiul public sunt o expresie concludentă a mizeriei morale în care se zbate.

„Domnul Sorin Roşca-Stănescu îşi continuă dezinformarea publică într-un stil care i-a adus un renume deloc de invidiat pe vremea când lucra ca director de ziar. Minciunile pe care continuă să le propage în spaţiul public, în emisiuni de televiziune şi de la tribuna Senatului României, sunt o expresie concludentă a mizeriei morale în care se zbate domnul senator Sorin Roşca-Stănescu“, arată purtătorul de cuvânt al preşedintelui, într-o declaraţie remisă joi Mediafax.

Oprea a mai spus că Roşca-Stănescu a fost strecurat în politică. „Domnul preşedinte Traian Băsescu respinge categoric toate aceste acuzaţii şi le etichetează ca fiind mincinoase şi specifice unui om cu moralitatea domnului Sorin Roşca-Stănescu. Un individ ca Sorin Roşca-Stănescu strecurat în clasa politică românească nu are cum să facă nici mai bun, nici mai credibil Parlamentul României“, mai arată Bogdan Oprea.

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a continuat marţi atacurile la adresa preşedintelui Traian Băsescu, avertizându-l să fie atent la conturile pe care le-ar avea în Seychelles, după ce şeful statului l-a dat în judecată pe liberal pentru acuzaţiile că ar fi luat mită pentru a susţine proiectul RMGC.

„Celui care ieri m-a dat în judecată pentru că am spus, în calitate de senator PNL, câteva adevăruri scandaloase vizând legăturile frauduloase pe care le are cu Gold Corporation în afacerea Roşia Montană, îi atrag astăzi atenţia asupra propriilor sale conturi. Din străinătate. Depozite de bani în sucursale bancare situate în Seychelles. Banii din aceste depozite provin de la o serie de corporaţii. Cum ar fi: Asia Invest, Newmont Mining Corporation, Grupul Tester, Westport Communcations, Upetrom Trading, Astalvi, Technostrate şi, fără doar şi poate, RCS-RDS“, a susţinut Sorin Roşca Stănescu într-o declaraţie politică făcută în plenul Senatului.

Senatorul PNL a menţionat că, atunci când se referă la depozitele bancare care ar fi deţinute de Traian Băsescu, se gândeşte nu doar la milioanele de euro din Mauritius Commercial Bank, dar şi la depozitele care ar fi deţinute de Elena Udrea în aceeaşi sucursală şi chiar de Marius Daniel Morar.

Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Sorin Roşca Stănescu, după ce senatorul PNL a declarat că preşedintele ar fi primit mită pentru susţinerea proiectului minier de la Roşia Montană.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”