Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, întâlnire cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, în cadrul vizitei oficiale în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Florin Cîţu - Facebook

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, s-a întâlnit, sâmbătă, cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, cu care a discutat despre identificarea unor noi domenii şi oportunităţi de cooperare cu SUA, întărirea Flancului Estic al NATO, importanţa asigurării securităţii energetice europene şi importanţa includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver

„Anul acesta marchează aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România - SUA. În acest context, am discutat cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, despre identificarea unor noi domenii şi oportunităţi de cooperare cu SUA”, a scris Florin Cîţu pe Facebook. 

Preşedintele Senatului arată că a reiterat necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO, inclusiv prin întărirea prezenţei forţelor militare americane.

„Am transmis angajamentul României pentru creşterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor de apărare şi intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităţilor forţelor armate române”, a adăugat Cîţu. 

Preşedintele Senatului a menţionat că o altă temă de discuţie a fost importanţa asigurării securităţii energetice europene şi rolul României în acest proces.

„Ne-am consultat pe tema situaţiei din Ucraina, a măsurilor luate în acest context, şi modalităţilor de sprijinire a Ucrainei. Un alt subiect a fost importanţa includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver”, a mai scris Florin Cîţu. 

Florin Cîţu şi-a început, vineri, vizita sa în Statele Unite şi unde va purta discuţii cu diferiţi oficiali din Departamentul de stat despre domenii precum energie, finanţe internaţionale şi dezvoltare.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare