Preşedintele Iohannis a promulgat Legea alegerilor parlamentare. Viitorul Parlament, la fel de zgârcit cu reprezentarea românilor din Diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Potrivit noii legi, viitorul Parlament va avea 329 de deputaţi şi 136 de senatori.

Potrivit noii legi a alegerilor parlamentare, viitorul Legislativ va avea 329 de deputaţi şi 136 de senatori, faţă de actuala legislatură obeză, când au fost aleşi 412 deputaţi şi 176 de senatori. Viitorul Legislativ va fi astfel mai suplu cu 123 de locuri.

La capitolul reprezentativitate, românii din afara graniţelor suferă din nou, după ce PSD şi PNL s-au înţeles să menţină numărul de parlamentari: patru deputaţi şi doi senatori. Dacă un deputat va reprezenta 73.000 de români, iar un senator – 168.000 de români, un deputat sau un senator de diaspora se va îngriji în Parlament de aproape cinci ori mai mulţi români. PNL a propus ca numărul de parlamentari pentru diaspora să crească de la şase la 12, însă PSD a blocat iniţiativa.

De asemenea, prin menţinerea pragului electoral de 5%, noua lege a alegerilor parlamentare taie din şansele de acces în Parlament pentru partidele nou înfiinţate. Aflate la primul test electoral, partidele noi vor întâmpina dificultăţi în atingerea pragului de 5%  la nivel naţional pentru a intra în Parlament. Practic, viitorul Legislativ va fi format din două partide mari, PSD şi PNL, care îşi adjudecă aproximatix 80% din locuri, potrivit sondajelor, şi de celelalte formaţiuni mai mici din actualul Legislativ: UDMR, PC, PLR.

Prin neclararitatea articolului 98, noua lege a alegerilor parlamentare lasă o portiţă pentru politicieni de a face campanie chiar şi în ziua votului, acţiune interzisă de lege, care l-a prins pe Liviu Dragnea la Referendumul din 2012 privind demiterea preşedintelui de atunci, Traian Băsescu. „Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale sau un candidat independent“, se arată în articolul 98.

Citeşte şi:

UPDATE Legea alegerilor parlamentare a trecut de Parlament. Cernea: Partidele mici nu vor avea nicio şansă

Legea alegerilor parlamentare a fost adoptată astăzi de Camera Deputaţilor cu 273 de voturi favorabile,10 împotrivă şi opt abţineri.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online