Preşedintele Germaniei, la Bucureşti: DNA, a treia putere în stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joachim Gauck, preşedintele Germaniei, a lăudat progresele României în lupta anticorupţie, în general, iar activitatea DNA, în special.

Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, a apreciat, în declaraţia comună susţinută la Cotroceni alături de preşedintele Klaus Iohannis, progresele pe care ţara noastră le-a făcut în Justiţie. „Am ajuns la un subiect la care noi vă urmărim cu multă atenţie evoluţiile, domnule Preşedinte! Cu mare plăcere constat că sprijiniţi aceste reforme, că o face Guvernul României şi că, mai ales, în ceea ce priveşte combaterea corupţiei de către Justiţie aveţi realizări importante. Justiţia este în stare să ofere soluţii la problemele existente. Aş dori să subliniez în mod deosebit activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la care porneşte un semnal îndreptat nu doar către economie, mediul de afaceri, ci şi către politic“, a declarat Gauck.

Mai mult, liderul german a mers mai departe prin lansarea ideii că pe viitor DNA ar putea fi  instituţia cea mai importantă din cadrul puterii judecătoreşti. „Este unul din pilonii principali ai procesului de reformă. Noi calculăm că în societate există conflicte şi dorim să consolidăm activitatea, de pildă, a DNA ca a treia putere în stat“, a adăugat preşedintele german.

Klaus Iohannis a vorbit la rândul său de lupta împotriva corupţiei, însă în termeni mai prudenţi. „Cred că nu trebuie supraevaluat faptul că, în unele situaţii, şi trebuie să recunoaştem, foarte punctuale, anumiţi politicieni care au anumite probleme cu legea au fost aleşi la alegerile locale. Eu sunt convins că există un sprijin larg al alegătorului român pentru lupta anticorupţie şi, în acest sens, cu siguranţă, vom vedea rezultatele şi în plan electoral“, a afirmat Iohannis, care a făcut aluzie la faptul că în anumite localităţi din România au fost aleşi primari care au probleme cu legea sau care se află, uneori, în arest preventiv. Iohannis a subliniat, însă, că DNA şi alte instituţii cu atribuţii pe zona Justiţiei vor continua lupta anticorupţie şi în următorii ani, iar el, la rândul său, va cere liderilor partidelor să continue procesul de reformare a acestor formaţiuni.

Rusia, o temă sensibilă pentru Germania
Joachim Gauck s-a eschivat când a fost pus să explice declaraţia liderului diplomaţiei de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, cel care s-a declarat nemulţumit de atitudinea „războinică“ a NATO faţă de Rusia. „Guvernul german îşi asumă responsabilităţile declarate şi asta fără niciun fel de rezervă. Când politicieni de vârf fac declaraţii şi se gândesc cam cum am putea crea un climat al discuţiilor mai favorabil, mă refer la relaţia cu Moscova, nu înseamnă că, concomitent, ne-am îndepărta de ceea ce înseamnă tratatele pe care le-am semnat, lucru de la sine înţeles de noi, germanii“, a spus Gauck în încercarea sa de a calma apele după ce Germania pare să fie tot mai înţelegătoare cu Rusia şi liderul de la Moscova.

„Nimeni, nici în sud, nici în est, nu ar trebui să aibă îndoieli legate de capacitatea şi funcţionabilitatea alianţei NATO. Trebuie să aveţi încredere, noi, germanii nu vom pune sub semnul întrebării acest lucru“, a conchis Gauck fără a spune că acelaşi ministru de Externe al Germaniei a cerut ridicarea treptată a sancţiunilor economice aplicate şi care a uitat de anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia.  

Vizită la Sibiu
Joachim Gauck merge marţi la Sibiu împreună cu Iohannis. Cei doi vor vizita o biserica fortificată din  Cisnădie, apoi vor merge la discuţii cu reprezentanţi ai Forumului Democrat al Germanilor din România. Ultimele locuri pe care le vor vizita în Sibiu sunt primăria oraşului, Liceul Brukenthal şi Biserica Evanghelică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online