Premierul Cîţu, despre posibilitatea declanşării alegerilor anticipate: Decizia nu este la PSD, la Ciolacu sau la alţii. Este la preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO Mediafax

Premierul Florin Cîţu a declarat că decizia de declanşare a alegrilor anticipate nu depinde de PSD sau „alţii”, în contextul în care social-democraţii au reiterat că soluţia pentru România sunt alegerile anticipate, iar în cazul în care Guvernul Cîţu va fi demis prin moţiune de cenzură, PSD va merge la consultări cu propunerea de declanşare a acestora.

„Alegeri anticipate se organizează când preşedintele dizolvă Parlamentul României, poate dizolva, deci decizia nu este nici la PSD, la Ciolacu sau la alţii, este la preşedinte. Haideţi să citim mai atenţi Constituţia României”, a declarat premierul. 

El a completat că „astăzi în Parlamentul României avem trei partide care vor să arunce ţara în aer, fac ceea ce fac în fiecare zi, iau decizii pentru români, România are nevoie de investiţii”, după ce a fost întrebat ce va face în privinţa negopcierilor pentru susţinerea Guvernului, având în vedere că Guvernul este ameninţat de o moţiune de cenzură ce va fi votată marţi. 

Fostul premier PSD Sorin Grindeanu spune că în cazul în care moţiunea de cenzură a PSD, care urmează să fie votată marţi în Parlament, va trece, preşedintele trebuie să „îşi intre în rol”, iar mandatul PSD la consultările ce ar urmă să aibă loc va fi propunerea de declanşare a alegerilor anticipate.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort