Ponta va trata cu FMI majorarea salariilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta în Parlament

Premierul desemnat Victor Ponta se va întâlni, luni, la sediul USL, la ora 16.00, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că intenţia sa este ca delegaţia FMI, BM şi CE, care se află în aceste zile la Bucureşti, să plece din România cu o nouă scrisoare de intenţie semnată de un guvern care are asemenea puteri.

"Eu ştiu bine ce îmi doresc, îmi doresc ca acest guvern să obţină votul de încredere şi să gestioneze cât mai rapid un guvern cu drepturi depline, un exemplu este că delegaţia FMI şi BM se află în Bucureşti în aceste zile şi intenţia mea şi interesul României este ca această delegaţie să plece din România cu noua scrisoare de intenţie semnată de un guvern care are asemenea puteri", a precizat Victor Ponta.

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a declarat, vineri, după căderea Guvernului Ungureanu, că misiunea de evaluare a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale va întrerupe negocierile cu autorităţile române, dar va continua discuţiile tehnice, notează Mediafax.

"Vor continua discuţiile tehnice, dar nu vor continua negocierile. Sunt multe discuţii legate de ţintele pentru primul trimestru, de reformele structurale, de asistenţa tehnică, iar acestea pot fi continuate, fără a se mai negocia nimic", a declarat Mihai Tănăsescu.

Negocierile între FMI şi autorităţile române vor fi reluate abia când va fi aprobat un nou Guvern.

Cea mai impăortantă problemă în negocierea cu delegaţia FMI o reprezenta decizia de majorare a salariilor bugetarilor cu 16%, pentru a le readuce la nivelul din iunie 2010. Acest punct era absolut necesar pentru ca Guvernul să poată majora legal salariile, fără să încalce legea responsabilităţii fiscal-bugetare.

Misiunea urma să evalueze şi stadiul restructurării şi privatizării societăţilor de stat, şi să definitiveze calendarul de majorare a preţurilor la gaze şi energie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani