Ponta: Ştiu pe cine vrea premier Băsescu, dar Rus, Maior, Dragnea şi Tãriceanu nu vor accepta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta vrea să reducă prerogativele viitorului preşedinte

Premierul Victor Ponta a susţinut, în cadrul unei dezbateri difuzate de Realitatea TV, cã este la curent cu opţiunile preşedintelui Traian Băsescu în ce priveşte preluarea conducerii Guvernului, dar consideră cã nici Ioan Rus, Liviu Dragnea, Cãlin Popescu Tãriceanu şi nici George Maior, actual director SRI şi fost senator PSD, nu vor accepta o astfel de propunere.

În ce îl priveşte pe Maior, premierul crede că acesta ar refuza postul de prim-ministru, deoarece este “de o sută de ori mai deştept ca MRU”.

De asemenea, Ponta a mai precizat că USL se aflã pe un trend ascendent în ceea ce priveşte opţiunea electoratului, pe fondul ieşirilor publice ale preşedintelui Traian Bãsescu care provoacã reacţia celor care se simt “umiliţi” de şeful statului, şi a precizat din nou cã USL îl va propune pe el, ca unic candidat, pentru postul de prim-ministru.

De asemenea, Ponta susţine că prerogativele viitorului preşedinte vor fi reduse, pentru a se evita interpretarea textelor constituţionale :  “Viitorul preşedinte nu trebuie să mai aibă posibilitatea de a specula fiecare text. Ştiţi că s-a modificat în 2003 Constituţia. Acum o să modificăm nişte articole după Traian Băsescu”, a arătat premierul.

Preşedintele Traian Bãsescu a declarat, luni, cã modalitatea în care va face consultãrile de la Palatul Cotroceni de dupã alegerile din 9 decembrie rezultã din art.103 al Constituţiei şi Legea partidelor 14/2003, adãugând cã nu va exista o variantă în care USL va propune un nume, transmite Mediafax.

Bãsescu a precizat şi cã va organiza, în curând, o nouã conferinţã de presă al cărei subiect va fi modalitatea de organizare a consultãrilor politice de dupã alegeri.

“Vã promit o conferinţã de presã în care sã fim în cunoştinţã de cauzã şi unii şi alţii, sã analizãm efectele nocive ale propagandei USL legate de cum vin ei cu tot USL-ul la Cotroceni, spun un nume şi pleacã. Nu se va întâmpla aşa ceva", a declarat Bãsescu, în conferinţa de presã de luni searã, de la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacã va desemna un premier de la PDL în eventualitatea în care democrat-liberalii vor câştiga mai multe mandate decât PSD, Bãsescu a arătat că se îndoieşte cã se va întâmpla astfel la alegeri.

“O sã fiu foarte sincer cu dumneavoastrã, o sã vã spun cã nu cred. Nu cred, aşa cã nu are rost sã presupun inutil”, a spus Bãsescu.

Pe de altã parte, şeful statului a precizat cã nu va obstrucţiona procesul de consultãri politice de dupã alegeri.

“În intenţia mea este sã respect Constituţia şi legea. Pentru cã nerespectarea duce la nişte distorsiuni foarte grave ale unui proces de consultare constituţional care are ca rezultat desemnarea unui prim-ministru. Deci lucrurile nu sunt la latitudinea preşedintelui. Preşedintele trebuie sã dea şansa consultãrii şi nu sã o obstrucţioneze”, a afirmat el.

Preşedintele a menţionat cã va avea grijã sã desemneze un prim-ministru care poate obţine majoritatea voturilor în Parlament.

“Voi face consultãri, voi respecta Constituţia şi, mai ales, voi avea grijã sã desemnez un prim-ministru care poate obţine majoritatea voturilor în Parlament. Pentru mine obiectivul este sã desemnez un prim-ministru care sã îşi poatã forma un Cabinet şi o majoritate parlamentarã, pentru cã eu doar tatonez, responsabilitatea politicã de a trece cabinetul prin Parlament este a prim-ministrului desemnat”, a spus Bãsescu.

Totodatã, preşedintele a afirmat cã va respecta “litera şi spiritul Constituţiei” şi nu va abdica de la acestea doar pentru a avea o înţelegere cu USL privind guvernarea. 

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. 

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţã comunã, iar Parlamentul acordã încredere Guvernului cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie