Ponta nu-l vrea pe Nini Săpunaru la Transporturi; Săpunaru: „Mă ştiu curat ca lacrima“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta nu a acceptat propunerea liberalilor

Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat agenţiei Mediafax surse politice.

„Premierul a transmis preşedintelui PNL că nu este de acord ca Nini Săpunaru să preia funcţia de ministru al Transporturilor şi a cerut o altă nominalizare“, au declarat, pentru Mediafax, surse politice.

Nini Săpunaru a declarat, pentru „Adevărul“, că „se ştie curat ca lacrima“ şi că nu s-a zbătut pentru fotoliul de ministru.

„Nu e treaba mea, ci a copreşedinţilor. Nu eu am solicitat acest post, nu m-am zbătut pentru el, ci mi-a fost propus. Cât este o propunere din partea partidului meu şi mă ştiu curat ca lacrima, o accept. Nu o fac pentru mine, ci pentru partid”, a precizat Nini Săpunaru. Cât despre o discuţia avută cu premierul Victor Ponta pe acest subiect, Nini Săpunaru a refuzat să comenteze.

Contactaţi de Adevărul, membrii PNL s-au arătat surprinşi de refuzul premierului Victor Ponta.

„N-aş crede că-l va refuza, pentru că Victor Ponta şi Nini Săpunaru se cunosc de trei mandate parlamentare. Într-un Guvern de coaliţie, este normal ca premierul să agreeze persoanele propuse din prtidele aliate. Dacă întradevăr este adevărat că Victor Ponta l-a refuzat, nu-i nimic grav, o să caute altă persoană“, a declarat senatorul PNL, Ioan Ghişe.

Deputatul PNL, Alina Gorghiu, vizibil surprinsă de veste, nu a dorit nu comenteze o informaţie pe surse.

Deputatul PNL, Nini Săpunaru a declarat joi că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că a fost autorizat să anunţe acest lucru.

„Cred că, împreună cu ceilalţi colaboratori din minister, ştiu ce am de făcut la minister. Încă de acum o lună mi-am făcut un scenariu de război. E nevoie de oameni capabili să taie în carne vie. Nu sunt un om comod“, a arătat Săpunaru într-o intervenţie la Realitatea TV.

Joi seara, premierul Victor Ponta a evitat să comenteze această informaţie. Conducerea PNL au anunţat că se va întâlni duminică pentru a face o nouă propunere pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.
 

Mai multe pentru tine:
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat