Ponta l-a trimis pe Băsescu acasă la Mioara Roman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuinţa atribuită de Guvern lui Traian Băsescu FOTO Arhiva Adevărul

Guvernul i-a acordat fostului preşedinte Traian Băsescu, ca reşedinţă, casa în care a locuit, vreme de 25 de ani, Mioara Roman. Fostul şef al statului ar fi preferat o vilă la Snagov, însă Victor Ponta s-a opus.

Traian Băsescu a primit, în sfârşit, o reşedinţă din partea Guvernului, aşa cum spune legea, însă Victor Ponta a avut grijă să-l trimită pe fostul preşedinte într-o vilă aflată în stare de degradare. Guvernul a aprobat ieri hotărârea prin care Traian Băsescu va primi vila RAAPPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman. Chiar dacă este situată în centrul Bucureştiului, casa este într-o stare vizibilă de degradare, pentru că Mioara Roman nu a investit niciun ban în ultimii ani pentru reparaţii.

„Casa asta n-a fost niciodată de protocol, nu are nici acum condiţiile unei reşedinţe oficiale. Eu am reparat acoperişul de nouă ori, acum plouă din nou şi nu l-am mai reparat“, spunea Mioara Roman pentru gandul.info în urmă cu trei săptămâni. Legea obligă Guvernul să-i ofere fostului preşedinte o casă în care să-şi poată amenaja un birou, fără a preciza în ce stare trebuie să fie locuinţa, iar premierul Ponta a interpretat legea în defavoarea preşedintelui, care şi-ar fi dorit o locuinţă la Snagov. „Băsescu este un client foarte cusurgiu“, îl caracteriza premierul.
Şapte oferte

La începutul lunii decembrie, RAAPPS a trimis  Cancelariei Prezidenţiale o listă cu şapte imobile, cerându-i preşedintelui încă în funcţie să decidă ordinea preferinţelor. Din cele şapte imobile propuse de Guvern, două erau situate în Snagov ( vilele 1A şi 11), iar alte cinci în Bucureşti. Reprezentanţii preşedintelui împreună cu cei ai Guvernului au concluzionat că singurele imobile care „corespund criteriilor legale“ sunt cele două vile de la Snagov, „urmând ca RAAPPS să evalueze starea tehnică reală şi să decidă“.

Iar premierul Victor Ponta a decis, prin hotârâre de guvern, să mute Vila 1A de la Snagov din administrarea RAAPPS în cea a Ministerului Muncii, condus de Rovana Plumb, pentru a fi pusă la dispoziţia Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi. Hotărârea de Guvern a fost dată pe 23 decembrie, adică la două zile după ce Traian Băsescu şi-a terminat mandatul.

Prin urmare, pentru Traian Băsescu mai exista varianta vilei numărul 11, tot de la Snagov,  o casă cu subsol, parter, etaj şi mansard, cu o suprafaţă utilă de 2.189 de metri pătraţi. Pe 12 ianuarie, premierul Ponta a scos însă vila la vânzare în direct la Antena 3. „Cealaltă, cea foarte mare (n.r.- vila 11), cu siguranţă o vom scoate la vânzare, pentru că este evaluată la peste 2,5 milioane euro. Dacă Băsescu vrea să o cumpere, va veni cu cei 2,5 milioane euro“, a anunţat Ponta. Între timp, vila 11nu a mai fost vândută, deoarece RAAPPS nu a primit nicio ofertă. Ponta i-a aplicat o ultimă lovitură de imagine fostului preşedinte şi l-a trimis în casa Mioarei Roman.

Cronologia disputei imboliare

30.09.2014 Preşedinţia solicită RAAPPS folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, conform Legii 406/2001.
10.10.2014 RAAPPS informează Guvernul că „imobilul care îndeplineşte criteriile de atribuire este Vila 1A din Snagov“.

21.11.2014 RAAPPS adaugă un nou imobil: Vila 11 din Snagov. „Imobilele care îndeplinesc criteriile sunt Vila 1 A şi Vila 11 din Snagov“. La această concluzie s-a ajuns prin vizionarea a 6 imobile de reprezentanţi ai RAAPPS şi SPP.

10.12.2014 Preşedinţia cere RAAPPS să precizeze care dintre cele două imobile urmează a-i fi pus la dispoziţie lui Traian Băsescu.

23. 12.2014 Guvernul emite HG 1135 prin care Vila Snagov 1 A trece din administrarea RAAPPS în cea a Ministerului Muncii.

12.01.2015 Victor Ponta anunţă, la Antena 3, că Vila 1A şi Vila 11 din Snagov nu mai sunt pe listă.
13.01.2015 Traian Băsescu trimite  Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că va acţiona Executivul  în instanţă dacă nu se achită de obligaţiile legale.
4.02.2015 Guvernul i-a repartizat fostului şef de stat, prin hotărâre, casa din Primăverii în care a locuit Mioara Roman.

Partidul, apoi casa

În primăvara anului 2001, Traian Băsescu, pe atunci primar general al Capitalei,  l-a învins la alegerile pentru şefia Partidului Democrat (PD) chiar pe fondatorul formaţiunii politice, Petre Roman, după ce îi spusese: „Petre, eşti cel mai bun!“ Acum, Traian Băsescu are ocazia să se mute în fosta casă a lui Petre Roman, pe care fostul premier a părăsit-o în urmă cu câţiva ani, după ce a divorţat de Mioara.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice