Ponta, despre rectificarea bugetară: Tripleta Dragnea-Vâlcov-Teodorovici a distrus Bugetul. România a intrat oficial pe ultimul segment spre prăpastie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a prezentat vineri pe Facebook o analiză a rectificării bugetare, afirmând că România „a intrat oficial pe ultimul segremt al drumului spre prăpastia bugetară”. Acesta explică că indiferent de cine va urma la guvernare nu va putea corecta măsurile luate în prezent şi că ne îndreptăm către o „criză financiară şi socială” sigură.

Ponta explică şi că deficitul bugetar de aproape 2% pe care România l-a înregistrat în primele şase luni este mai mare decât deficitul înregistrat în tot anul 2014 sau 2015.

„Prin anunţarea cifrelor catastrofale ale deficitului bugetar pe primele 6 luni România a intrat oficial pe ultimul segment al drumului spre prapastia bugetara (şi, în curând, spre criza economica şi socială) .


Să înţelegem de la început cifrele oficiale anunţate discret în aceste zile :

1. În primele 6 luni din 2019 Bugetul de Stat are un deficit de 1,97% din Produsul Intern Brut al ţării (în tot anul 2015 am avut 1,4% - în tot anul 2014 a fost 1,7% - în 2012 şi 2013 a fost 2,5% - acum am depăşit procentual în 6 luni ceea ce faceam într-un an) / vă rog să înţelegeţi că din aceste 6 luni în primele două nu aveam nici Bugetul aprobat de Parlament (fiind făcute doar cheltuielile curente de funcţionare) / şi că la 1 Septembrie intră în vigoare creşterea tuturor pensiilor de stat

2. Acest deficit de 1,97% înseamna în bani 20 miliarde de RON (adica 4,5 miliarde de euro) / în 2015 ,pe parcursul întregului an suma însemna doar 10 miliarde de RON (adică aprox 2,2 miliarde Euro) - procentul era diferit pentru că se calcula dintr-un PIB mult mai mic”, a afirmat Victor Ponta pe Facebook.

Surse. Prima rectificare bugetară negativă. Ce ministere pierd bani

Liderul Pro România a subliniat apoi că deficitul bugetar este acoperit din împrumuturi şi că partenerii de la care România a împrumutat bani vor pune dobânzi mai mari, subliniind că ţara noastră plăteşte deja de trei ori mai mult decât Ungaria. Ponta mai adaugă că pentru a acoperi găurile lăsate în buget de către „tripleta Dragnea-Vâlcov-Teodorovici”, ministrul finanţelor a tăiat fonduri de la Transporturi, Educaţie şi Sănătate, „adică exact sectoarele care produc dezvoltarea societăţii” şi că următoarea guvernare care va veni nu va avea nicio soluţie să plătească datoriile decât prin taxe şi impozite mai mari.

„1. Deficitul este acoperit cu imprumuturi - bani pe care noi si copiii nostri trebuie sa ii dam inapoi cu dobanda
2. Cand cei care te imprumuta stiu ca esti disperat sa faci de rost iti pun dobanzi mai mari decat in mod normal / azi Romania plateste cele mai mari dobanzi din Uniunea Europeana ( de 2 ori mai mult decat Bulgaria si de 3 ori mai mult decat Ungaria - ca sa ne comparam doar cu vecinii)
3. Ca sa fie siguri ca isi recupereaza banii cei care te imprumuta iti pun si conditii economice sau de politica ( in 2010 FMI si CE au imprumutat Romania - dar noi am taiat salariile si pensiile, am marit TVA, am blocat Investitii si am distrus destine
4. Tarile cu politicieni inteligenti si responsabili fac imprumuri ca sa construiasca infrastructura ( autostrazi, aeroporturi, zone industriale, spitale, scoli etc) / din 2017 Romania a imprumutat bani ca sa ii cheltuie pe pensii, salarii, primari si alte investitii «politice» / tripleta Dragnea - Valcov- Teodorovici a distrus Bugetul fara macar sa obtina beneficii politice / acesta este semnul iresponsabilitatii
5. Banii imprumutati au fost dati pentru consum / problema grava este ca acest «consum» nu a fost facut pe produse romanesti ( pentru ca nimeni nu a sprijinit producatorii romani) ci pentru alimente din Turcia, masini din Germania, electronice din China, piese din Polonia si Ungaria, vacante in Grecia si Bulgaria / in acest fel toti banii au iesit imediat din tara ( deficitul balantei comerciale arata ca in 2018 am importat produse cu o valoare de 15 miliarde de euro mai mult decat am exportat produse romanesti)
6. Pentru a astupa aceste gauri facute chiar de el prin politicile si promisiunile populiste Ministrul Teodorovici a anuntat acum taieri de la Transporturi, Educatie si Sanatate - adica exact sectoarele care produc dezvoltarea societatii ( fara sa mai pomenesc ca actualul Guvern este la Putere pentru ca in 2016 am promis ca vom avea prioritati Infrastructura, Sanatatea si Educatia)
7. Guvernele viitoare pot sa promita ca fac investitii - dar in primul rand vor trebui sa plateasca datoriile si sa mareasca taxele si impozitele - adica vor sugruma dezvoltarea economica a tarii pe modelul din 2010-2011
8. Cetatenii si firmele care platesc taxe si impozite asteapta in mod legitim sa primeasca in schimb Infrastructura si servicii publice mult mai bune / daca le spui ca vrei banii sa platesti datorii impactul social si economic nu poate fi decat negativ - de respingere
9. Aceste deficite sunt intotdeauna platite, in final, de oamenii cu venituri reduse si de firmele medii si mijlocii / multinationalele si cei bogati vor trece usor ( ca si in 2010) peste criza avand resurse externe de finantare
10. Romania se va intoarce la anul 2010 - un deceniu pierdut , o lectie din care nu am invatat nimic , inca o generatie irosită”, mai notează Ponta.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”