Ponta: Creşterea veniturilor fiscale în primele 9 luni, efect al eliminării reţelei de corupţie ANAF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta

Creşterea veniturilor fiscale în primele nouă luni se datorează eliminării reţelei de crimă organizată la vârful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, diferenţa de bani înregistrată în plus fiind luată anterior de fostul şef ANAF Sorin Blejnar şi cei care l-au ajutat, susţine premierul Ponta.

"Nu cred că deodată administraţia fiscală românească a devenit mult-mult mai eficientă sau am avut un boom economic. Practic, această creştere se datorează schimbărilor de la vârful ANAF în special. Asta însemna pentru buget păstrarea în fruntea ANAF a unei reţele de crimă organizată şi corupţie care, vedeţi zi de zi pe la televizor, a avut sprijinitori, responsabili, oameni care au păstrat-o şi încurajat-o să rămână la conducerea ANAF. Doar vârful ANAF înseamnă un plus de încasări fiscale la buget de 10%, care se ducea la domnul Blejnar şi la cei cu care vorbea domnia sa pe la telefoane şi prin alte colţuri de care nu am aflat încă ", a spus Ponta în şedinţa de sâmbătă a Guvernului.

Execuţia bugetului general consolidat după primele nouă luni s-a încheiat cu un deficit de 7,17 miliarde de lei, respectiv 1,18% din PIB, faţă de un deficit de 2,4% din PIB în perioada similară din 2011 şi de 1,17% din PIB la finele lunii august.

Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 141,1 miliarde lei (23,2% din PIB) la finele lunii august, înregistrând o creştere cu 7,2% faţă de perioada similară a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,5 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Veniturile fiscale au înregistrat în termeni nominali o creştere cu 9,5% faţă de anul precedent, evoluţii favorabile înregistrându-se la taxa pe valoarea adăugată (+6,2%), accize (+8,7%), impozit pe venit (+12,3%), impozit pe profit (+6,3%).

Guvernul a aprobat, sâmbătă, a doua rectificare bugetară din acest an într-o şedinţă care a durat doar aproximativ 15 minute şi s-a desfăşurat integral în faţa jurnaliştilor, cei mai mulţi bani fiind acordaţi agriculturii.

Guvernul taie din cheltuielile acoperite de la bugetul de stat pentru Senat, CSM, ICCJ, televiziunea şi radioul public şi unele ministere, printre care Cultura şi Apărarea, şi suplimentează alocările la Agricultură, Sănătate, Administraţie, Educaţie, Justiţie, Dezvoltare Regională şi Turism, SRI.

Deficitul bugetului consolidat va fi menţinut la 13,6 miliarde lei, reprezentând 2,2% din produsul intern brut.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online