Ponta: Barroso a fost corect faţă de România, spre deosebire de comisarul Reding

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a fost corect faţă de România, spre deosebire de comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a declarat premierul Victor Ponta. Acesta a spus şi că îşi va respecta angajamentul faţă de Barroso privind numirea noilor şefi la Parchetul General şi DNA.

Premierul a fost întrebat joi de jurnalişti dacă, din postura de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să îi schimbe pe procurorul general şi procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

„Am un angajament faţă de preşedintele Comisiei Europene, care a fost foarte corect cu noi, spre deosebire de doamna Reding. Domnul Barroso a fost foarte corect şi am un angajament foarte clar, în care am spus că numirea noului şef al DNA şi a noului procuror general, pentru că doamnei Kovesi îi expiră mandatul la sfârşitul lunii septembrie, se va face doar în baza unei proceduri transparente de selecţie a celor care vor să candideze pentru aceste funcţii, şi îmi voi respecta acest angajament", a spus Ponta, citat de Mediafax.

În urmă cu trei săptămâni, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, i-a invitat pentru toţi procurorii care îndeplinesc criteriile pentru a ocupa postul de procuror general şi şef al DNA să îşi depună candidatura în acest sens la minister, adăugând că au fost „presiuni şi atacuri" pentru a avansa propuneri dorite de preşedintele suspendat Traian Băsescu.

Ministrul a asigurat că va respecta toate criteriile legate de legislaţie şi termenul de avansare a numirilor pentru postul de procuror general şi şef al Direciei Naţionale Anticorupţie, precizând că aceste propuneri vor fi discutate inclusiv în Consiliul Superior al Magistraturii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul