PNL cere amânarea votului pe legile justiţiei şi dezbaterea acestora în comisiile permanente ale Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat marţi că liberalii au cerut conducerii Parlamentului amânarea votului pe legile justiţiei, „desesizarea“ comisiei condusă de Florin Iordache şi dezbaterea proiectelor procedură normală, dar şi solicitarea avizului Comisiei de la Veneţia.

„Am solicitat Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului: 1. să desesizeze comisia specială cu privire la acest pachet legislativ şi să transmită proiectele comisiilor permanente de resort; 2. să solicite avizul Comisiei de la Veneţia, aşa cum însuşi Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat la întâlnirea cu Frans Timmermans; 3. să supună aceste legi unei dezbateri ample şi să se realizeze studii de impact ale acestor legi atât de importante“, a declarat Raluca Turcan, citată de News.ro. 

Prim-vicepreşedintele PNL a punctat faptul că CSM a dat o amplă motivare atunci când a formulat un punct de vedere negativ. „CSM este, în baza Constituţiei, garantul independenţei justiţiei“, a ţinut să precizeze liderul PNL.

„Nimănui de bună credinţă din societatea românească nu-i serveşte graba dezbaterii acestui pachet legislativ, cu excepţia celor care sunt în război cu legea, celor care vor controlul politic al justiţiei”, a mai spus Raluca Turcan.

Mai multe pentru tine:
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești