PNL a depus moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta 3, în absenţa lui Antonescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat marţi că moţiunea de cenzură a PNL a fost depusă. Aceasta a fost semnată de parlamentari PNL, PDL, PPDD şi PMP.

De asemenea, vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat pentru Mediafax că moţiunea a fost depusă la conducerea celor două Camere ale Parlamentului.

Nicolăescu a menţionat că din partea PMP au fost întregistrate 11 semnături, inclusiv a Elenei Udrea. Acestea se adaugă la cele 214 semnături din partea PNL, PDL şi PPDD.

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, luni, că textul moţiunii de cenzură împotriva Cabinetului Ponta are 214 semnături, inclusiv din partea PDL şi PPDD, dar nu şi de la PMP, menţionând că textul negociat cu liderii PDL va fi depus marţi în Parlament.

El a precizat că estimarea sa este că prezentarea moţiuniii de cenzură ar trebui să se facă în plenul Parlamentului luni, iar joia viitoare să aibă loc dezbaterea şi votul parlamentarilor.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, intitulată „Opriţi Guvernul Ponta 3 - Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii“, se concentrează pe acţiunile premierului Victor Ponta, acuzându-l de corupţie, ipocrizie, atitudini împotriva justiţiei şi de folosirea resurselor bugetare în scop electoral.

În textul moţiunii, parlamentarii îl acuză pe premierul Victor Ponta că ar fi atacat sistemul juridic pentru a da satisfacţie baronilor şi că a lansat atacuri repetate la adresa statului de drept.

De asemenea, PNL face referire la cazul preşedintelui PSD Mehedinţi, Adrian Duicu, şi denunţă atitudinea premierului în această situaţie.

Citeşte şi:

Gorghiu (PNL), la Adevărul Live: Am senzaţia unui blat între Ponta şi Băsescu

Deputatul PNL, Alina Gorghiu, membru în comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, este invitata jurnalistei Ioana Lupea la o nouă ediţie „Adevărul Live“. Unde se află PNL pe axa Ponta-Băsescu şi ce şanse are moţiunea de cenzură pe care intenţionează să o depună PNL sunt subiectele dezbătute astăzi.

Victor Ponta: 2 ani la putere. Puncte tari şi puncte slabe ale guvernării

Acum exact doi ani, Victor Ponta primea votul de încredere al Parlamentului, ca premier al USL, după ce o moţiune de cenzură debarcase Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. “Adevărul” vă prezintă o retrospectivă a celor trei guverne conduse de Victor Ponta în aceşti doi ani

Crin Antonescu vrea voturile Partidului Mişcarea Populară penru a iniţia moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Crin Antonescu, a declarat într-un interviu acordat Hotnews.ro că va accepta sprijinul Partidului Mişcarea Populară (PMP) ca să se obţină numărul de voturi necesare pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple