Peste 570 de milioane de lei pleacă spre primării. Ce finanțează Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 37 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de peste 574 milioane lei pentru drumuri, alimentare cu apă, canalizare, amenajări pietonale și podețe.

FOTO Arhivă Adevărul

„Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 37 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 574.139.125,70 de lei”, a anunțat ministerul într-uun comunicat de presă. 

Potrivit sursei citate, „contractele semnate vizează reabilitarea şi modernizarea străzilor și drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, reabilitarea unor parcări, trotuare și alei pietonale, precum și refacerea unor podețe de acces”.

„Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 1.153, în valoare totală de 12.792.591.494 de lei”, a mai informat ministerul.

Consolidarea și reabilitarea Piaței Unirii, inclusă în programul Anghel Saligny

Ministrul Dezvoltării a anunțat în luna aprilie că Guvernul a decis finanțarea prin Programul de Investiții Anghel Saligny a lucrărilor de refacere a planșeului din Piața Unirii. Potrivit ministrului, lucrările ar putea începe anul acesta sau anul viitor, având o durată de doi ani și jumătate.  

Potrivit ministrului, „Guvernul a decis finanțarea acestei investiții”, fiind de părere că „este absolut necesară, este un nod de infrastructură complex”.    

De asemenea, „Primăria Sectorului 4 a pornit procedura de achiziție publică (...) Această investiție poate îmcepe în anul acesta sau anul viitor”, a mai informat ministrul, precizând că lucrările de execuție ar urma să aibă o durată de doi ani și jumătate.    

Potrivit notei de fundamentare, este invocat faptul că „planșeul Unirii se află într-o zonă centrală, intens circulată”, iar „autoritățile publice locale nu pot suporta, de la bugetul local, valoarea investiției aferentă obiectului „Planșeu peste râul Dâmbovița în Piața Unirii” de 763.353.087,680 lei”. 

Unde merg banii din „Anghel Saligny” 

Împărțirea banilor din Programul „Anghel Saligny“ ține cont de ponderea puterii partidelor în teritoriu, fiind cazuri când Guvernul a aprobat toate solicitările unei administrații, dar și când a refuzat aproape toate proiectele.

Organizația Expert Forum a realizat o analiză în care a pus cap la cap toate datele referitoare la proiectele pe care urmează să le finanțeze Ministerul Dezvoltării, prin „Anghel Saligny”, program de investiții care vizează dezvoltarea comunităților locale, prin alocarea până în 2028 a nu mai puțin de 65,5 miliarde de lei.

Alocarea de fonduri, care se ridică la aproximativ 50 de miliarde de lei (ceilalți bani fiind pentru rețelele de gaze), pare a fi relativ echilibrată politic, apropiată de rezultatele alegerilor din 2020. Astfel, PSD a primit 44% din fonduri, PNL – 40%, iar UDMR – aproape 7%.

În ceea ce privește cazul aleșilor Opoziției, 1,17% din fonduri au mers către edilii USR, în timp ce spre PMP (formațiune neparlamentară), 1,39% din bani. Alte 5,99% din fonduri au mers către independenți, aleși ALDE, Pro România, PER sau alte partide care au avut câțiva primari aleși la scrutinul din 2020.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat