PDL a mai pierdut un membru în favoarea Mişcării Populare. Valerian Vreme a demisionat din PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valerian Vreme, fost ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor FOTO Arhiva Adevărul

Fostul ministru Valerian Vreme a demisionat din PDL pentru a se înscrie în Partidul Mişcarea Populară, noua formaţiune susţinută de Traian Băsescu, precizând că este o construcţie politică deschisă către societatea civilă, spre oamenii şcolii şi mediul de afaceri.


„Inţiatorii Mişcării Populare au ambiţia de a forma un altfel de partid, unul având o imagine nepătată faţă de cele constituite în România post decembristă, o formaţiune politică conectată la problemele reale, libertăţile, prosperitatea cetăţenilor, la reformele necesare pentru atingerea acestor obiective, dar şi pentru conturarea unei imagini pozitive a României în lumea democratică“, şi-a argumentat decizia Valerian Vreme, cel ce va fi şi preşedintele interimar al filialei judeţene a PMP, pentru Agerpress.

Valerian Vreme speră că acest partid va reuşi să câştige încrederea electoratului. „Mişcarea Populară este o construcţie politică deschisă către societatea civilă, spre oamenii şcolii şi mediul de afaceri. În primul rând către acest electorat îmi îndrept speranţa şi încredere că va fi alături de Mişcarea Populară în efortul de a schimba România“, a mai adăugat proaspătul membru al Mişcării Populare.

Deputatului i-au fost alături la semnarea adeziunii, la Bacău, Eugen Tomac, preşedinte PMP, Teodor Baconschi, vicepreşedinte, şi fosta jucătoare de tenis Ruxandra Dragomir, liderul organizaţiei de femei pe plan naţional a PMP.

La rândul lor, Eugen Tomac, preşedintele interimar al PMP, Teodor Baconschi şi Adrian Papahagi au părăsit partidul condus de Vasile Blaga pentru a se înscrie în Partidul Mişcarea Populară, formaţiune care se bucură de sprijinul preşedintelui Traian Băsescu.

Materiale pe aceeaşi temă:

Teodor Baconschi a demisionat din PDL

Adrian Papahagi a anunţat pe Facebook că a demisionat din PDL: „Păstrez aceeaşi prietenie lui Emil Boc. Singurul lider legitim este Traian Băsescu“

Cătălin Predoiu s-a înscris în PDL, Papahagi a plecat la Mişcarea Populară

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut