Parlamentul European analizează restituirea tezaurului românesc, însuşit ilegal de Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a anunţat oficial că, în timpul sesiunii de vot de joi, va fi adoptată o rezoluție conexă privind situaţia tezaurului românesc sechestrat de Rusia.

Parlamentul European, foto arhivă

Această problemă a fost ridicată recent la Bruxelles, în contextul în care Uniunea Europeană şi-a adoptat anul trecut strategia privind recuperarea bunurilor de patrimoniu traficate ilicit în Europa, informează Agerpres.

Aşadar, joi, după o declaraţie în faţa eurodeputaţilor pe tema restituirii tezaurului românesc a Comisiei Europene, va urma o dezbatere, iar apoi va fi supusă la vot o rezoluţie conexă, conform agendei sesiunii plenare a Parlamentului European, reunit la Strasbourg.

Eurodeputatul Eugen Tomac (PPE) declara săptămâna trecută pentru AGERPRES că iniţiativa vine după ce Uniunea Europeană a adoptat anul trecut strategia privind recuperarea bunurilor de patrimoniu traficate ilicit în Europa.

„Am participat la această dezbatere (privind strategia - n.r.) în calitate de eurodeputat membru al Subcomisiei pentru drepturile omului (DROI) şi am constatat cu acel prilej că situaţia tezaurului nostru aflat la Moscova este aproape complet necunoscută la nivelul instituţiilor europene. Atunci mi-am dat seama că este foarte greu să vii să prezinţi un subiect care este de maxim interes pentru noi, românii, dar este complet necunoscut pentru publicul european, pentru instituţiile europene”, a spus preşedintele PMP.

„În acest context, am luat decizia de a propune o serie de acţiuni prin care să facem cunoscută chestiunea tezaurului Băncii Naţionale a României şi a întregului nostru tezaur aflat la Moscova. În momentul de faţă am reuşit să prezentăm tuturor europarlamentarilor două volume complete în limba engleză, publicate de Banca Naţională a României şi, mai mult decât atât, să iniţiem chiar o rezoluţie (...) prin care să creăm mecanismele necesare pentru ca dosarul tezaurului României, aflat la Moscova, să devină un subiect de interes european”, a explicat el.

Miercuri, într-o întâlnire cu jurnalişti români în Parlamentul European la Strasbourg, eurodeputatul PSD Victor Negrescu a spus că discuţia din plenul Parlamentului European despre tezaurul României însuşit ilegal de Rusia e importantă, pentru că oferă vizibilitate unui subiect despre care partenerii europeni nu aveau cunoştinţe.

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 şi 1917, România a trimis în Rusia ţaristă tezaurul naţional (ce a inclus cantităţi însemnate de aur, obiecte de partimoniu, colecţii de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupaţiei teritoriului naţional. După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul şi a refuzat înapoierea acestuia.

Situația a rămas neschimbată până astăzi, deși în cadrul sesiunilor Comisiei comune româno-rusă pentru studierea problemelor relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României, înființată în anul 2003, partea rusă a acceptat că aurul BNR a fost trimis la Moscova și că documentele prezentate de partea română sunt valabile.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta