Parlamentul a votat introducerea disciplinei „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos

Proiectul de lege pentru introducerea disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptată cu vot final în Camera Deputaţilor, miercuri. Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România».

Legea pentru introducerea disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptată cu vot final în Camera Deputaţilor, anunţă PNL într-un comunicat. 

„După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, anunţă prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea.

Potrivit deputatului, propunerea legislativă privind introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România» a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, în forma sa finală, rezultată din dezbaterile comisiilor de specialitate.

Proiectul a întrunit voturile necesare adoptării (215 voturi pentru forma finală a proiectului, 17 împotrivă şi 44 de abţineri), urmând ca noua lege să fie înaintată Senatului. Proiectul legislativ prevede introducerea noii discipline începând cu anul şcolar 2023-2024, alături de integrarea acestei noi discipline în sfera curriculară descrisă prin strategiile adoptate la nivelul şcolilor”, anunţă deputatul liberal.

„Ca deputat, cadru universitar şi timişorean, sunt deosebit de onorat pentru întrunirea unei majorităţi a voturilor în Camera Deputaţilor, favorabile pentru introducerea acestei discipline. Noua disciplină «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România», astăzi legiferată şi trimisă Senatului, răspunde unei necesităţi obiective, aceea de a le oferi tinerilor instrumentele utile pentru educaţia lor civică, respectiv un set de conţinuturi didactice orientate cu precădere către cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente. Noţiunile, informaţiile şi mărturiile obiective despre istoria noastră recentă sunt de neînlocuit pentru formarea completă a elevilor, viitori cetăţeni conştienţi de etapele semnificative care au fondat destinul democratic al României”, subliniază deputatul PNL Timiş, Marilen Gabriel Pirtea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent