Parlamentul a votat Bugetul pe 2015. PNL contestă legea bugetului la CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Bugetul pe 2015 a fost votat, duminică dimineaţă, de Parlament, fiind exprimate 339 de voturi "pentru" şi 149 de voturi "împotrivă". PNL va contesta bugetul la CCR.

UPDATE:  PNL a decis să conteste la Curtea Constituţională legea bugetului de stat pe anul 2015.

 „Grupurile noastre parlamentare au luat decizia să conteste la Curtea Constituţională un asemenea buget, care este neconstituţional. Reprezentanţii PSD nu au înţeles nimic din alegerile din 16 noiembrie. Fiecare pasăre pe limba ei piere, dar las-o să cânte", a spus deputatul PNL Eugen Nicolăescu.


Parlamentarii şi-au exprimat votul în privinţa proiectului legii bugetului prin ridicarea mâinii.

Opoziţia a anunţat încă din timpul dezbaterii bugetului că nu va vota pentru adoptarea sa. „Grupul PNL nu va vota acest buget, care ne spune că în 2015 Guverul va avea un buget consolidat al sărăciei, cu spatele la viitor. Se cârpeşte în continuare, se dau câţiva lei în plus şi viaţa oamenilor va fi tot mai grea”, a spus deputatul PNL Cristina Pocora.

Ea a cerut demisia Rovanei Plumb, acuzând-o că face „teatru pe spatele cetăţenilor”.

„Pentru acest buget ar trebui să veniţi să vă daţi demisia. Vom aplauda demisia doamnei Plumb şi nu vom vota proiectul”, a adăugat Pocora.

Nivelul veniturilor bugetare pentru anul 2015 a fost subiectul de foc în cadrul negocierilor cu misiunea comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE). Premierul Victor Ponta a anunţat după finalizarea discuţiilor cu experţii organismelor internaţionale că bugetul este construit pe venituri de 225 de miliarde de lei şi cheltuieli de 238 de miliarde, rezultând un deficit de 13 miliarde de lei. Bugetul, însă, este constituit deja pe sume mai mari, respectiv venituril de 226,36 miliarde de lei (31,9% din PIB) şi cheltuieli de 239,36 miliarde lei (33,7% din PIB).

Veniturile fiscale anticipate prin bugetul pe 2015 sunt supraevaluate cu 2,35 miliarde lei (0,33% din PIB), potrivit Consiliului Fiscal, care are rezerve, pe baza experienţelor din anii trecuţi.

„La nivel agregat, veniturile fiscale apar ca fiind potenţial supraevaluate cu circa 2,35 miliarde de lei (0,33% din PIB), în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice ia probabil în calcul în proiecţia de venituri un impact favorabil din partea unei îmbunătăţiri a gradului de colectare a veniturilor. Consiliul Fiscal reiterează însă opinia sa anterioară conform căreia câştigurile din măsurile de îmbunătăţire a colectării sunt imposibil de evaluat ex ante (înainte de eveniment - n.r.) şi că o abordare prudentă, de altfel cerută în mod expres de Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, impune luarea în calcul doar ex post a unor eventuale asemenea plusuri de venituri“, arată Consiliul Fiscal.

Citeşte şi:

Daniel Constantin: Reducerea TVA la carne şi produse din carne rămâne un obiectiv al Guvernului pentru anul 2015. Producătorii cer de mult timp asta

Băsescu, către Duşa: Comisarul Moscovici discută luni cu ministrul Finanţelor pentru a mări deficitul

Vâlcov: Nu am cum să cred într-o creştere economică sub 3% în 2015

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie