Parlamentarii și banii-gheață. Câți aleși preferă să-și ia leafa și suma forfetară de la casierie ANALIZĂ

0
Publicat:

Aproximativ jumătate dintre deputații și senatorii români preferă să-și ia leafa sau suma forfetară pentru cabinetele parlamentare în numerar, de la casieria instituției. În contrast, Coaliția dorea la începutul lunii să limiteze drastic plățile în numerar.

Un număr considerabil de parlamentari preferă cash-ul FOTO Inquam Photos

În ultimele săptămâni, clasa politică a fost scindată pe tema limitării plăților în numerar, după ce Guvernul Ciolacu, printr-o propunere a ministrului Marcel Boloș (Finanțe), venise cu propunerea prin care ar fi urmărit reducerea evaziunii fiscale. Până la urmă, confruntat cu mari nemulțumiri publice, Guvernul a renunțat.

În acest context, „Adevărul“ a întrebat atât la Camera Deputaților, cât și la Senat câți aleși preferă cash-ul, când își iau indemnizația (care variază între 10.800 de lei și 13.000 de lei lunar) sau când ridică suma forfetară (aproximativ 35.000 de lei lunar, unde trebuie să depună acte justificative doar pentru jumătate din sumă, restul putând fi cheltuiți fără a da socoteală).

La Cameră, 152 de aleși din totalul de 330 încasează suma forfetară de la casieria forului din care fac parte, iar 30 încasează indemnizația. Pe de altă parte, 63 de senatori preferă să ridice suma forfetară de la casieria Senatului, iar 17 salariul pe care-l primesc lunar.

Camera și Senatul nu au vrut să ofere informațiile până la capăt, sugerând că ar fi încălcate datele persoanele, dacă ar spune nominal cine primește și cine nu bani în numerar. „Referitor la asocierea dintre numele deputaților și modalitatea de încasare a indemnizației lunare sau a sumei forfetare, vă informăm că aceste informații se înscriu sfera de aplicabilitate a prevederilor legale referitoare la datele cu caracter personal și nu pot fi date publicității“, arată Camera Deputaților.

Cine nu a declarat carduri și conturi

Unii politicieni au recunoscut public faptul că încasează leafa și suma forfetară cash, cum e cazul lui George Simion, președintele AUR. În schimb, pentru a avea o radiografie reprezentativă, „Adevărul“ a luat parlamentar cu parlamentar să vadă cine nu are declarat card sau cont bancare, în declarațiile de avere fiind o rubrică unde ar trebui fiecare ales să le declare, dacă valoarea însumată ar fi de peste 5.000 de euro (aproximativ 25.000 de lei). Așadar, mai puțin de o sumă forfetară lunară sau aproximativ două lefuri însumate.

69 de parlamentari au fost identificați la Cameră ca neavând declarat cont sau card bancar. Cei mai mulți sunt la PSD, 26 la număr, dintr-un total de 106. Printre ei sunt nume cunoscute, cum e ministrul Agriculturii, Ionuț Barbu, sau președintele Comisiei de muncă, Adrian Solomon, sau Mitică Mărgărit (chestor al Camerei), cel care figurează însă cu împrumuturi de 285.500 de lei.

Alți 15 deputați sunt de la PNL (dintr-un total de 78), iar AUR are 13 persoane la Cameră, dintr-un total de 31 de aleși. Șase parlamentari fără conturi și carduri declarate sunt de la UDMR, fiind un caz rândul acestora, József Kulcsár-Terza, care nu a avut completată această rubrică în niciuna din declarațiile din mandatul acesta sau din cel precedent (2016-2020). USR are trei aleși fără conturi sau carduri declarate, iar în rândul neafiliaților sunt șase deputați.

Situația de la Senat

În schimb, la forul superior, situația pe grupuri parlamentare a celor fără conturi sau carduri declarate este următoarea: PSD are cei mai mulți, adică 11 senatori din totalul de 48, în timp ce PNL are șapte aleși, dintr-un total de 37. Printre ei sunt și persoane ca Eugen Pîrvulescu, senator, fără echivalentul a 5.000 de lei în conturi sau pe card, deși spre finele anului trecut a înstrăinat două terenuri pe care a luat 275.000 de lei sau a acordat împrumuturi în valoare de circa 550.000 de lei. Cinci dintre cei 15 de senatori AUR nu au declarat cont curent sau card, precum și patru dintre cei 20 de aleși USR și trei dintre cei nouă parlamentari UDMR. Și în cazul neafiliaților sunt două persoane fără cont curent sau card declarat, adică Diana Șoșoacă și Rodica Boancă.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima