Palmă pentru diaspora de la CCR: nu se mai votează trei zile şi nu se mai dublează numărul de parlamentari. PSD: Din 2024 încolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii din străinătate nu vor mai putea vota timp de trei zile la alegerile parlamentare (în noiembrie)  şi nici numărul de parlamentari pentru diaspora nu va mai fi dublat ( de la 6 la 12), după ce judecătorii CCR au respins ordonanţa de urgenţa dedicată alegerilor anticipate. PSD nu va susţine un proiect de lege pentru facilitarea votului în diaspora, susţin surse politice pentru Adevărul.

Ordonanţa de urgenţă care a picat la CCR conţinea, pe lângă prevederile legate de alegerile anticipate, şi două măsuri dedicate diasporei.

1. Votul la parlamentare urma să se desfăşoare pe parcursul a trei zile, exact ca la alegerile prezidenţiale, astfel încât să nu se mai formeze cozi la urne.

2. Guvernul dublase numărul de parlamentari pentru diaspora: de la 4 deputaţi şi doi senatori, la 8 deputaţi şi patru senatori.

În urma deciziei CCR, prevederile nu mai pot intra în vigoare. Singura soluţie ar fi un proiect de lege dedicat diasporei, care să fie adoptat în procedură de urgenţă. Numai că PSD se opune invocând decizia CCR. „Curtea a respins ordonanţa în integralitate şi a interzis modificarea legislaţiei electorale cu mai puţin de un an înainte de alegeri”, a spus deputatul PSD Florin Iordache.

Întrebat de Adevărul dacă PSD va susţine un proiect de lege care să decupeze din OUG doar prevederile dedicate diasporei, Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, a spus că o nouă lege electorală se poate aplica doar pentru alegerile din 2024, nicidecum pentru scrutinul din toamnă. „Aşa a decis Curtea”, a invocat Simonis.

CCR a respins Ordonanţa de urgenţă pentru alegerile anticipate, adoptată de Guvernul Orban cu o zi înainte de a fi demis prin moţiune de cenzură. În lipsa acestei OUG, alegerile anticipate nu pot fi organizate mai devreme de luna august, în condiţiile în care alegerile la termen sunt programate în luna noiembrie. 

Parlamentarii PSD vor vota Guvernul Cîţu, susţin surse politice pentru Adevarul. ”E de preferat un guvern slab unui guvern interimar”, a spus liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis. Decizia oficială va fi anunţată la ora 15.00. După decizia PSD, sunt şanse mari ca Florin Cîţu să strângă o majoritate parlamentară, în ciuda dorinţei liderului PNL Ludovic Orban, care ar fi vrut anticipate.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!