ONG-urile îi cer preşedintelui să nu promulge legea care modifică Codul Penal: Elimină România din rândul democraţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe ONG-uri au reacţionat prompt la modificările care au fost făcute ieri de parlamentari la Codul Penal. Organizaţiile semnatare protestează faţă de practicile adoptate de Parlament şi cer păreşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea.

APADOR-CH, ActiveWatch, Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet şi Centrul pentru Jurnalism Independent arată, într-un comunicat de presă remis miercuri agenţiei Mediafax, că un proiect de lege vechi din noiembrie 2011 propunea abrogarea unui singur articol din Codul Penal, respectiv articolul 74 indice 1, însă el a fost modificat radial, în condiţii cel puţin suspecte, cu o noapte înainte de a fi adoptat de Camera Deputaţilor în şedinţa de marţi, chiar de Ziua Drepturilor Omului, prin introducerea, pe lângă alte prevederi, a infracţiunilor de insultă şi calomnie.

„Această decizie, luată fără consultare publică, aruncă la coş zece ani de eforturi ale societăţii pentru dezincriminarea insultei şi calomniei. Ea elimină România din rândul democraţiilor care nu acceptă ideea că un om poate să fie condamnat penal pentru cuvintele lui“, susţin reprezentanţii celor patru ONG-uri.

Aceştia susţin că este absolut necesar ca articolele 205-207, ce reincriminează insulta şi calomnia, să fie scoase din Codul Penal şi cer preşedintelui să nu promulge legea.

„Organizaţiile semnatare protestează faţă de practicile antidemocratice adoptate şi exersate de actuala majoritate parlamentară şi cer public Preşedintelui României să nu promulge legea prin care, în mod clandestin, au fost reintroduse în Codul Penal infracţiunile de insultă şi calomnie“, se arată în comunicatul citat.

Cele patru ONG-uri precizează că, în anul 2006, Parlamentul a hotărât abrogarea infracţiunilor de insultă şi calomnie. „În anul 2007, Curtea Constituţională a decis că infracţiunile de insultă şi calomnie nu sunt abrogate, apoi, în anul 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că infracţiunile de insultă şi calomnie sunt abrogate, iar în anul 2013 Curtea Constituţională a decis din nou că infracţiunile de insultă şi calomnie nu sunt abrogate. Dezincriminarea insultei şi calomniei a adus statului român felicitări din partea OSCE şi a condus la creşterea rating-ului de ţară în clasamente internaţionale relevante, cum ar fi cel al Reporteri fără Frontiere“, se mai arată în comunicatul citat.

„Legea nu este susţinută de CEDO“

Reprezentanţii ONG-urilor le reamintesc politicienilor că deciziile Curţii Constituţionale, invocate drept pretext pentru introducerea în Codul Penal a infracţiunilor de insultă şi calomnie, trebuie să respecte Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO.

„Impunerea obligaţiei ca defăimarea să fie sancţionată penal nu este susţinută de niciun articol din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de nicio hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului“, au precizat sursele citate.

Semnatarii mai arată că, din cauza grabei cu care s-a procedat la completarea şi modificarea Codului Penal, s-a ajuns la reintroducerea "unui text desuet", în vădită contradicţie cu jurisprudenţa CEDO, făcând referire la articolul 207 - proba verităţii. Prin acest articol i se impune celui care face o afirmaţie să probeze adevărul absolut al faptelor relatate, dovadă imposibilă în multe situaţii, în special când este vorba de investigaţii jurnalistice în cazuri complexe.

„Potrivit jurisprudenţei CEDO (a se vedea cazul Dalban c. România, spre exemplu), cel care face o afirmaţie, chiar eronată/exagerată, nu poate fi sancţionat sub nicio formă dacă probează existenţa unei baze factuale rezonabile pentru afirmaţia sa“, au mai arătat sursele citate.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în calitate de cameră decizională,  un proiect de lege, amendat pe sub mână, prin care parlamentarii, preşedintele ţării şi profesiunile liberale sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici. Această modificare apare în Amendamentele asupra proiectului de Lege pentru abrogarea art. 74 din Codul Penal. DNA susţine că parlamentarii judecaţi pentru corupţie ar fi achitaţi, iar cei din închisoare eliberaţi.

Citeşte şi:

Legea minelor, respinsă în Parlament. PNL a înclinat balanţa

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003, respins de Senat, a intrat astăzi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, la mai puţin de 24 de ore de la emiterea avizului favorabil de către comisiile de specialitate sesizate.

DOCUMENT Parlamentarii şi-au votat o imunitate de fier

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în calitate de cameră decizională,  un proiect de lege, amendat pe sub mână, prin care parlamentarii, preşedintele ţării şi profesiunile liberale sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici. Această modificare apare în Amendamentele asupra proiectului de Lege pentru abrogarea art. 74 din Codul Penal. DNA susţine că parlamentarii judecaţi pentru corupţie ar fi achitaţi, iar cei din închisoare eliberaţi.

TVR a fost decapitată prin moarte subită

VOT Majoritatea parlamentară pregăteşte o nouă conducere pentru televiziunea publică, după ce echipa condusă de Claudiu Săftoiu a fost debarcată fără motive concrete

Banditism de stat în Parlamentul României. Ce scrie în legea pentru eliberarea corupţilor. O dedicaţie specială pentru Adrian Năstase

Parlamentarii pregătesc să voteze o scandaloasă lege de amnistiere şi de graţiere, în urma căreia poate fi distrusă toată lupta împotriva corupţiei din ultimii opt ani. O cohortă de demnitari judecaţi sau condamnaţi pentru corupţie scapă de puşcărie, iar unii dintre ei rămân şi cu cazierul curat. „Adevărul” vă arată cum ar urma să „lucreze” această lege în folosul infractorilor cu gulere albe.

Băsescu: Modificările la Codul penal, dramatice. Dărâmă 10 ani de muncă a instituţiilor anticorupţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că modificările la Codul penal adoptate de Camera Deputaţilor sunt „dramatice“ şi „dărâmă zece ani de muncă şi activitate a instituţiilor anticorupţie“ precum DNA sau ANI. DNA susţine că parlamentarii judecaţi pentru corupţie ar fi achitaţi, iar cei din închisoare eliberaţi.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie