Nou scandal în AUR. Un membru a demisionat acuzând organizarea unor „petreceri cu acte de preacurvie”. Liderul AUR susţine că este vorba de o răzbunare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Congres AUR FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / Arhivă

Fostul preşedinte al organizaţiei AUR Satu Mare, Iulian Câcău, şi-a anunţat demisia din partid lansând mai multe acuzaţii la adresa conducerii formaţiunii, printre care şi faptul că şeful partidului a organizat „petreceri cu acte de preacurvie”. Liderul AUR, George Simion, a catalogat acuzaţiile drept răzbunare pentru că fostul membru ar fi fost, de fapt, exclus din partid cu câteva luni de zile în urmă.

„PA A.U.R.”, a scris Iulian Câcău, fostul şef AUR Satu Mare, pe Facebook, afirmând că formaţiunea „nu mai are strălucirea pe care o avea odinioară".

„Dragi colegi, prieteni şi critici, de azi NU mai sunt membru al partidului AUR, mă delimitez de tot ceea ce înseamnă acest partid, politică pe care o duce şi acţiunile pe care le iniţiază”, a declarat fostul lider AUR.

Fostul şef  AUR Satu Mare acuză că după ce formaţiunea a ajuns în Parlament, „au apărut fripturiştii".

„Aceştia făceau vizite dese prin biroul lui George Simion, promiteau marea cu sarea, iar George mi-i trimitea şi mi-i impunea (am dovezi înregistrări, convorbiri, chiar şi propuneri nu tocmai ortodoxe). Bineînţeles că deja ceea ce discutasem cu Simion în 2019, cu ceea ce se întâmpla în toamna lui 2021 era total diferit. Colegii din AUR Satu Mare, ştiu cel mai bine prin ce am trecut atât eu cât şi fiecare dintre ei, ce personaje s-au impus de la centru şi ce comportament violent, totodată limbaj vulgar afişează George Simion în particular, atunci când nu faci cum vrea el(adică să accepţi oamenii pe care el îi impune în organizaţie)”, susţine Câcău.

Fostul membru al formaţiunii a lansat mai multe acuzaţii la adresa conducerii partidului, afirmând: „Fariseismul pe care acest lider îl practică este de-a dreptul grotesc, să te foloseşti de imaginea bisericilor creştine, iar tu să organzezi congresul partidului duminică în timpul Sfintei Liturghii, să iniţiezi acţiuni şi proteste duminică când oamenii sunt chemaţi la rugăciune, să organizezi petreceri la care s-au săvârşit acte de preacurvie şi să te numeşti creştin-familist e total deplasat! De aceea dragii mei, fiind dezamăgit de tot ceea ce a livrat acest lider, de la care mă aşteptam măcar să aibe cei 7 ani de acasă, am decis să nu mai fac parte din acest proiect dictatorial pe care îl conduce ! Dumnezeu să fie cu noi cu toţi”, a mai scris fostul membru AUR.

George Simion: Acuzaţiile, o răzbunare pentru excluderea din partid

Preşedintele AUR a declarat, pentru „Adevărul”, că Iulian Căcău a fost exclus din partid. „Nu mai e membru de şase luni. Au decis colegii că nu este binevenit, probabil nu participa cu ei la petreceri cu acte de preacurvie. Pentru acte de indisciplină din câte îmi aduc eu aminte”. 

Liderul formaţiunii a comentat acuzaţiile, afirmând că Iulian Căcău „este un fost membru, care de supărare declară acest lucru. El trece la un alt partid din puzderia care a apărut în ultima vreme”, a mai spus Simion, afirmând că fostul şef AUR Satu Mare ar urma să treacă la partidul lui Liviu Dragnea. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor