Nicușor Dan, la Forumul NATO: „Reînarmarea nu este o alegere, este o necesitate. Pacea şi securitatea nu sunt garantate”

0
Publicat:

Preşedintele Nicuşor Dan participă joi, 6 noiembrie, la NATO-Industry Forum 2025, organizat la Bucureşti, unde a subliniat că ameninţările tot mai diverse cu care ne confruntăm în prezent „ne amintesc că pacea şi securitatea nu sunt niciodată garantate”. 

FOTO Inquam Photos / George Călin

„Tema ediției actuale, reînarmarea NATO, inovare, accelerare, susținere, este deosebit de relevantă, având în vedere contextul din ultima perioadă, care, din păcate, ne obligă să vorbim tot mai mult despre reînarmare. Toate amenințările și provocările cu care ne confruntăm în prezent, de la războiul din Ucraina până la amenințările cibernetice și războiul hibrid, toate acestea ne amintesc că pacea și securitatea nu sunt niciodată garantate. De aceea, reînarmarea nu este o alegere, este o necesitate. Și nu este o alegere a NATO, sau a României, sau a celorlalte state membre NATO, ci o necesitate”, a subliniat președintele Nicușor Dan în cadrul evenimentului NATO Industry Forum.

Președintele a subliniat că rolul Alianței este de a proteja pacea, iar responsabilitatea noastră statelor membre este de a descuraja orice potențială agresiune și de a ne asigura că forțele noastre armate sunt capabile și bine pregătite să contracareze amenințările cu care ne confruntăm.

„Avem o continuare a războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, chiar la granița României. Pentru asta, și pentru ceilalți aliați de pe Flancul Estic, dar și pentru NATO în ansamblul său, agresivitatea Rusiei dincolo de Ucraina, prin încălcările recente ale spațiului aerian Aliat, precum și prin intensificarea și diversificarea atacurilor hibride, reprezintă o dovadă în plus că trebuie să facem mai mult pentru a fi pregătiți să ne apărăm. Trebuie să rămânem uniți și să asumăm o poziție de forță printr-o postură solidă și credibilă.

Angajamentul Alianței este de apărare colectivă, așa cum este prevăzut în Articolul 5 al Tratatului. Avem încredere deplină că NATO și Aliații de pe ambele maluri ale Atlanticului sunt angajați să apere fiecare centimetru al Alianței”, a mai spus șeful statului.

„Trebuie să colaborăm între state, între guverne și mediul privat”

Aliații europeni trebuie să își asume responsabilități crescute în apărarea continentului și, pentru asta, este absolut necesară consolidarea industriei de apărare națională, cea europeană, precum și cea transatlantică, a mai subliniat șeful statului. 

Vorbind despre industria românească de apărare, președintele a arătat că „a fost, poate ca în multe alte locuri, neglijată în ultimii ani, dar există un potențial extraordinar. Avem companii care au toate condițiile, utilitățile pentru ca, în condițiile unui management interesant, să poată să fie folosite în necesitatea viitorilor ani de a crește producția industrială de apărare în Europa”.

„La Summitul NATO de la Haga din acest an am luat cu toți decizia de a crește semnificativ investițiile în apărare pentru a atinge ținta de 5% din produsul intern brut până în 2035. România are 2,24% în 2025 și va cheltui acești bani, și vom menține tendința ascendentă direct corelată cu amenințările de securitate. Însă această decizie reprezintă doar un prim pas pentru a ne atinge scopul. Trebuie să avem bani și trebuie să îi și cheltuim pentru a produce echipamente militare.

De asemenea, un element cheie pentru a asigura descurajări credibile și apărări eficiente este să lucrăm împreună, să producem în cooperare echipamentele de care forțele armate Aliate au nevoie, să colaborăm între state, între guverne și mediul privat pentru o industrie de apărare care favorizează inovația și valorifică tehnologiile emergente, să asigurăm împreună și alături de partenerii noștri lanțuri de aprovizionare trainice și interoperabilitatea sistemelor pe care le utilizăm”, a mai arătat șeful statului.

„România este mai apărată ca oricând” 

Un alt obiectiv este dezvoltarea mobilității militare pe axa Nord-Sud a Flancului Estic ca parte a unei abordări coerente și integrate de la Marea Baltică la Marea Neagră, subliniază șeful statului. De asemenea, este necesar să consolidăm capabilitățile cu dubla utilizare - căi ferate, facilități portuare la Marea Neagră și la Dunăre, precum și alte elemente de infrastructură critică.

„Acesta este contextul în care evenimente precum NATO-Industry Forum capătă o relevanță sporită tocmai prin rolul de a aduce împreună toți actorii implicați în acest proces - NATO, Statele Aliate, industria - și de a facilita dialogul direct dintre Alianță și sectorul industrial. Doar lucrând împreună, vom identifica cele mai bune soluții pentru provocările noastre comune.

Înainte de a încheia, aș dori să subliniez un aspect important pe care l-am discutat și ieri cu Secretarul General Mark Rutte, căruia îi mulțumesc pentru prezență. România este mai apărată ca oricând și pregătită să-și asume un rol tot mai puternic pe Flancul Estic și pentru propria sa securitate”, a mai transmis președintele României.