Nicușor Dan, întrebat de copiii din diaspora cum se simte ca președinte: „Sunt mulţi oameni care mă sună să se întâlnească cu mine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia primirii la Cotroceni a unui grup de copii români din diaspora, participanţi la cea de-a XVI-a ediţie a Programului de Tabere „ARC”, Nicușor Dan le-a povestit despre cum se simte ca președinte al României.

Nicușor Dan/FOTO: AFP

E o întrebare foarte bună. Ştii că am fost primar al Bucureştiului, înainte. M-am pregătit. Când eşti într-o funcţie publică, lucrul cel mai greu şi cel mai frumos este că ai responsabilitate pentru mulţi oameni. Adică de ce faci tu depind nişte oameni”, a răspuns şeful statului.

Întrebat cum e să fie preşedinte, Nicuşor Dan le-a spus copiilor din diaspora că are nişte dosare pe birou pe care le găseşte dimineaţa şi trebuie să le citească.

Sunt mulţi oameni care mă sună să se întâlnească cu mine, să-mi spună ce ar trebui să facem. Sunt nişte lucruri obligatorii pe care trebuie să le fac. De exemplu, în 20 de zile de când Parlamentul dă o lege, eu trebuie să o pun în vigoare sau să o trimit înapoi. Şi dincolo de asta, trebuie ca preşedinte reprezint România şi am fost în diferite vizite externe. Am fost în Ucraina şi în Republica Moldova, printre altele, în Franţa încă nu”, a spus preşedintele

„Încercând să vedem cum colaborăm cu alte state, cum putem să ajutăm firmele noastre să lucreze, să vândă în alte state, cum putem ajuta companii străine să vină în România şi să creeze locuri de muncă, cum putem să facem schimburi culturale cu alte ţări. Cam asta e meseria de preşedinte”, a adăugat Nicuşor Dan.

Despre ce proiecte îşi propune pentru copiii din diaspora, Nicuşor dan a spus că „trebuie să avem, pentru multe domenii, nişte strategii care să aibă nişte obiective realiste, şi trebuie să avem o strategie pentru diaspora pe care nu o avem, în momentul ăsta”.

„Intuitiv, noi trebuie să ajungem la momentul în care orice român din diaspora să simtă că se poate bizui pe statul lui, de exemplu ca să schimbe buletinul sau alte lucruri care sunt relativ banale, şi trebuie ca orice comunitate să aibă acces la cultura română. Mai departe, sunt lucruri pe care o să le învăţăm discutând împreună. Când am fost în Spania, de exemplu, şi m-am întâlnit cu comunitatea de oameni de afaceri de acolo, mi-au spus că este foarte multă birocratie şi că mulţi dintre ei ar vrea să vină să investească banii lor în România, dar că le e teamă că până îşi obţin avizele, cheltuie banii pe care i-au strâns deja. Şi atunci ăsta este un lucru pe care trebuie să-l facem, să găsim nişte interfeţe între cei care vor să revină România şi instituţiile statului, astfel încât lucrurile astea să nu se mai întâmple”, a mai spus el.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie