Nicolae Ciucă: Decizia privind candidatura la prezidențiale va fi anunțată săptămâna viitoare, după alegerile locale

0
Publicat:

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a anunțat joi seara că va dezvălui săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.  

Nicolae Ciucă va anunța după alegerile locale dacă va candida la prezidențiale - Foto Inquam Photos

După ce se vor fi încheiat alegerile locale, nu mai este mult, mai puţin de trei zile, vom lua o decizie. (...) După aceste alegeri, vom avea analiza pe rezultate, vom avea analiza pe tot ceea ce am reuşit să realizăm în această perioadă şi am stabilit deja la nivelul conducerii partidului modalitatea procedurală în care se va decide candidatura, având Consiliul Naţional şi, ulterior, Congres, cel mai democratic for al partidului care va stabili şi va lua această decizie", a declarat Nicolae Ciucă, într-o emisiune Antena 3, potrivit Agerpres.  

De altfel, președintele Senatului i-a îndemnat pe români să meargă duminică la vot.

Îi îndemn pe români să meargă la vot pentru că nu trebuie lăsat ca altcineva să decidă ce se întâmplă cu localităţile lor. Acolo este locul unde îşi duc viaţa, unde îşi duc copiii la şcoală, unde merg la muncă. Toate chestiunile astea trebuie să şi le asume. Este o libertate democratică de care trebuie să beneficieze şi un drept constituţional pe care trebuie să şi-l manifeste", a afirmat Nicolae Ciucă. 

Președintele PNL a transmis că va decide dacă va candida pentru funcția de președinte „săptămâna viitoare, (...) imediat după ce avem poza finală cu toate concluziile”. Tot atunci va fi făcută public și candidatura.  

Este normal, pentru că, dacă ne uităm la calendar, în 15 iulie ar trebui să se intre în precampanie, pentru că data alegerilor a rămas 15 septembrie - turul 1 şi 29 (septembrie - n.r.) - turul doi. Ca atare, noi, pentru a putea să derulăm Consiliul Naţional şi Congresul, trebuie să ne încadrăm astfel încât în prima decadă a lunii iulie să avem finalizate toate aceste proceduri. Ca atare nu este prea mult timp rămas să discutăm, să analizăm. Va fi o analiză punctuală în săptămâna următoare", a explicat Nicolae Ciucă. 

Anterior, Ciucă a reafirmat că PNL va avea un candidat propriu la prezidențiale, și acesta va proveni din interiorul partidului.   

Pe de altă parte, premierul Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD), a confirmat joi că formațiunea sa politică va avea un candidat la alegerile prezidențiale. Primul ministru a subliniat că „este exclus” ca PSD să nu aibă un candidat pentru funcția de președinte. Ciolacu a precizat că decizia va fi anunțată în decurs de o săptămână, după alegerile din 9 iunie. 

Am un gentleman agreement cu domnul Ciucă să discutăm în coaliție dacă PSD și PNL vor merge separat sau în alianță politică la alegerile parlamentare. Nici un partid nu va mai putea conduce România singur sau prin alianțe conjuncturale într-o asemenea perioadă. Trebuie să vii cu o reformă administrativă, reformă fiscală, reformă bugetară. Asta nu înseamnă că dai oameni afară”, a afirmat liderul PSD.    

În contextul unei competiții politice între principalele partide, România se îndreaptă spre un an electoral intens, iar anunțurile referitoare la candidaturile la prezidențiale sunt așteptate cu interes. 

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie