Negrescu: Subiectul aderării complete a României la Schengen, redeschis mai degrabă spre finalul anului

0
Publicat:

Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) a declarat, joi, în cadrul unui interviu, că subiectul privind aderarea României la spațiul Schengen cu frontierele terestre ar putea fi redeschis abia spre finalul anului 2024, după ce se încheie alegerile din Austria, care potrivit europarlamentarului, ar putea îngreuna discuțiile.

Negrescu, despre aderarea completă la Schengen: Aș vrea să nu filozofăm și să acționăm FOTO: Arhivă

La finalul lunii martie, România intră pe cale aeriană și maritimă în Spațiul Schengen. Este un pas așteptat de 13 ani pe care îl realizăm în prezent. Totodată, intrăm și în alte două formate importante. Vom putea emite vize Schengen, ceea ce înseamnă că mecanismele noastre consulare vor fi integrate în zona de liberă circulație. Este un lucru semnificativ, greu, dar important în același timp și vom fi parte din procesul decizional specific zonei de liberă circulație, adică vom fi la masa deciziilor în ceea ce privește deciziile și discuțiile privind zona de liberă circulație. Și asta ne dă oarecum garanția că subiectul aderării României la Spațiul Schengen poate fi redeschis, mai degrabă spre finalul anului, după finalizare alegerilor din Austria, dar există aceste perspective, trebuie să arătăm că acum îndeplinim aceste condiții pentru a merge înainte, dar în continuare susțin importanța acestui obiectiv”, a declarat Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD) în cadrul unui interviu pentru HotNews.ro.

Europarlamentarul a afirmat că speră ca în cadrul vizitei pe care o va avea cancelarul austriac Karl Nehammer, săptămâna viioare, la Congresul Partidului Popular European (PPE), la București, să se discute și despre intrarea României în Spațiul Schengen.

„Urmează ca cancelarul austriac să vină la București, zilele următoare. Sper să avem aceste discuții cu privire la intrarea României în Spațiul Schengen. Am văzut și declarații oarecum contondente ale ministrului de interne austriac. Vorbea de filozofie și eu aș vrea să nu filozofăm și să acționăm și să avem o decizie favorabilă pentru țara noastră. Am deblocat această decizie la finalul anului trecut. Nu a fost simplu. Sunt convins că putem să deblocăm și integrarea totală după 13 ani de așteptare”, a mai spus Negrescu.

Victor Negrescu crede că discuțiile privind aderarea terestră a României la Schengen ar putea fi îngreunate de alegerile din Austria, afirmând că dacă partidele proeuropene vor forma o coaliție în această țară „atunci există premisele ridicării acestui veto-ului”.

„Eu estimez că vom putea să discutăm cu adevărat despre acest subiect doar după finalizarea alegerilor pentru Parlamentul European și desemnarea viitoarei Comisii și alegerea celor mai importante funcții la nivelul instituțiilor europene, atunci vom putea să exercităm o presiune suplimentară împreună cu noii parteneri europeni. Evident, alegerile din Austria riscă să ne îngreuneze acest lucru. De aceea văd mai degrabă o discuție după alegerile din Austria. Îmi doresc sincer ca partidul extremist din Austria să nu câștige acele alegeri și acest lucru ar putea să împiedice o rediscutare a acestui subiect. Dacă partidele proeuropene vor forma o coaliție în Austria, atunci există premisele ridicării acestui veto aplicat de guvernanți de dreapta din țara respectivă”, a afirmat Negrescu.

Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul de anul viitor al Uniunii Europene, eurodeputatul Victor Negrescu, a menționat că o doleanță propusă Comisiei de buget este cea „de a finanța adecvat integrarea totală a României în Spațiul Schengen”, adăugând că: „Este, de asemenea, un mesaj pe care îl transmite Parlamentul European în acest sens”.

Karner: Este foarte important să nu filozofăm despre următorul pas

De altfel, după cum a relatat Adevărul, luni, ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a arătat recent că Austria își menține opoziția față de o aderare deplină la Schengen a României și Bulgariei.

Potrivit ziarului austriac Kronen Zeitung, ministrul austriac Gerhard Karner, prezent la un eveniment din Innsbruck, a insistat asupra poziției anterioare de veto a Austriei cu privire la aderarea deplină. 

„Cred că este foarte important să facem acest pas acum și să nu filozofăm despre următorul”, a declarat Karner cu privire la următorul pas privind aderarea completă a celor două state în spațiul de liberă circulație, adică includerea cu frontierele terestre, în martie urmând să fie eliminate controalele din aeroporturi și porturi. 

Potrivit presei austriece, guvernul de la Viena se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea Uniunii Europene pentru acceptarea celor două state în spațiul de liberă circulație. 

Calendarul aderării complete la spațiul Schengen, anunțată de Executivul de la București, e încă incert, surse politice precizând anterior pentru „Adevărul” că discuții pentru bifarea acestui obiectiv vor fi purtate în a doua jumătate a anului 2024, după alegerile la nivel european.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală