Năstase: Dragă Bechtel, voi sesiza Parchetul Statelor Unite!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, sâmbătă, la Arad, că va sesiza Parchetul şi Ministerul Justiţiei din SUA, după ce Bechtel  nu şi-a îndeplinit "datoria morală" să respingă acuzaţiile de furt ale preşedintelui Traian Băsescu.

"Bechtel s-a complăcut timp de şapte ani în atacurile de la Băsescu şi Boc, sugând bani de la Guvern din când în când fără să facă mare lucru şi fără să explice suspendarea lucrărilor în 2005 şi 2006, felul în care s-a mutat proiectarea în afara constructorului şi multe alte elemente care au ţinut de despăgubirile pentru terenuri, creşterea preţurilor în intervalul respectiv datorită întârzierilor", a spus Năstase.

El a adăugat că Bechtel trebuia să explice că toate creşterile de preţuri au fost "generate de deciziile lui Traian Băsescu" şi pentru că nu a făcut-o va depune plângere. "A vrut să demonstreze (Traian Băsescu - n.r.) că PSD şi eu am luat şpagă de la Bechtel. A ieşit, este adevărat, ambasadorul american spunând că nu este adevărat, dar firma avea datoria morală şi numai să iasă să spună aceste lucruri", a spus Năstase.

"Dacă ei acceptă ca Traian Băsescu să spună că ei au furat, atunci eu vreau să spun că în 15 octombrie vom face o plângere ", a spus Năstase.

Traian Băsescu: "Ambii parteneri au vrut să fure"

Întrebat de ce România a renunţat la parteneriatul cu compania americană Bechtel, preşedintele Traian Băsescu declara, la întâlnirea de la Washington, că Banca Mondială ar fi trebuit să recomande României să nu facă acest contract, dar "a tăcut şi acum vine să dea oarecare lecţii".

"Construiam cea mai scumpă autostradă din lume într-un contract în care ambii parteneri au vrut să fure. Un contract care s-a atribuit fără licitaţie şi un contract care ne-a dus la nişte preţuri exorbitante. (...) Recomandarea Băncii Mondiale ar fi trebuit să fie: atenţie stat român, că noi lucrăm cu voi de vreo 20 de ani, nu faceţi acest contract, că a fost public şi atunci Banca Mondială a tăcut şi acum vine să dea oarecare lecţii, îmi pare rău. Şi Banca a tăcut şi Fondul a tăcut şi BEI a tăcut şi BERD a tăcut", a spus Băsescu.

La începutul lunii august, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, anunţa încheierea contractului cu Bechtel şi că, prin această decizie, costul de construire a autostrăzii Transilvania va fi redus la 6,9 milioane euro/km, cu circa 50% mai puţin.

"Dacă tăceţi, atunci chiar aţi vrut să furaţi"

La 21 septembrie, Adrian Năstase a scris în Jurnalul Naţional o scrisoare deschisă către Bechtel:

"Dragă companie Bechtel,

De şapte ani urmăresc cu admiraţie tăcerea voastră diplomatică. Tăceţi profesionist indiferent ce se spune despre voi şi despre contractele voastre. Indiferent ce se face cu ele. O tăcere de beton.

Încă în campania prezidenţială din 2004, Traian Băsescu v-a acuzat că aţi dat şpagă, mie şi PSD-ului, ca să obţineţi contractul pentru Autostrada Transilvania. Tăcere.

E adevărat că, în 2005, acelaşi Traian Băsescu l-a asigurat curajos pe George W. Bush, licurici-şef la acea vreme, că totul e în ordine şi sub control în problema autostrăzii. Dar, după o vreme, ministrul Transporturilor vă acuză ca aţi semnat contractul cu „duşmanii poporului". Tot tăcere.

(...)

N-aţi spus niciodată nimic şi Traian Băsescu s-a jucat cu tăcerea voastră, în vreme ce voi vă vedeaţi doar de interese destul de mrunte. Adică să puteţi ciupi, când şi când, nişte bani de la Guvern, între două blocaje de finanţare.

Ar fi trebuit să vorbiţi şi să reacţio­naţi, pentru că ştiţi foarte bine că această autostradă era un proiect util, gândit cu bună-credinţă, menit să lege România de Occident. Mai mult, a fost un proiect coordonat şi cu Guvernul Ungariei, în aşa fel încât să scoată din izolare judeţele Harghita şi Covasna. Marko Bella ştie bine toate astea. Dar tace şi el.

(...)

Doar ştiţi bine că preţul autostrăzii s-a triplat din cauza suspendărilor şi amânărilor, a conservărilor, a exproprierilor mai scumpe, a cimentului şi betonului mai scump. Ştiţi şi nu spuneţi nimic. E foarte clar că pentru Statele Unite, în acest moment, scutul antirachetă e mai important decât autostrada contractată cândva de Bechtel.

De şapte ani „luăm pumni în cap", eu şi colegii mei de atunci, din cauza proiectului început cu voi şi apoi suspendat, oprit, tărăgănat etc. Pentru nişte bani - care mai mult nu veneau - aţi decis să tăceţi diplomatic. Şi umilitor. Dacă nu lămuriţi nici acum această chestiune înseamnă că nu aveţi nimic de spus. Adică chiar aţi vrut să furaţi. Şi atunci s-ar cuveni sesizat Parchetul General din România. Şi Ministerul Justiţiei, în SUA. Dacă autostradă tot nu s-a făcut, măcar să se facă lumină".

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste