Mircea Govor (PSD): Senatorul Valer Marian susţine că procurorul clujean Ioan Irimie visa să ajungă şef la DNA şi să-i aresteze pe Băsescu şi Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Govor Foto: Gazeta de Nord-Vest Satu-Mare

Mircea Govor, vicepreşedinte PSD Satu-Mare, susţine că fostul său coleg de partid, senatorul Valer Marian, s-ar fi lăudat că procurorul Ioan Irimie de la Cluj i-ar fi spus că dacă ajunge şef la DNA îi va aresta pe preşedintele Traian Băsescu, pe premierul Victor Ponta, precum şi pe fostul şef al DNA Daniel Morar. Valer Marian l-a dat în judecată pe Mircea Govor.

În emisiunea Naşul, Govor a precizat că procurorul Ioan Irimie de la Cluj plănuia să-i aresteze pe preşedintele Traian Băsescu, Victor Ponta şi pe Daniel Morar.

„Nu-l cunosc pe domnul Irimie. Dl. Valer a fost coleg cu Ioan Irimie când au anchetat dosarul revoluţiei de la Sibiu. Se pare că Irimie i-ar fi spus că dacă ajunge procuror-general la DNA face curăţenie. Poate nu-i adevarat, poate s-a lăudat. Mi-a mai spus că a tratat cu Irimie şi să-l aresteze pe primarul de Satu-Mare pentru nişte afaceri cu medicamente. Dar eu cred că sunt speculaţii. Eu nu cred că procurorul Iremie i-ar spus lui Marian că-i face mendrele“, a declarat Govor pentru adevarul.ro.

Mircea Govor susţine că a făcut aceste afirmaţii pe fondul atacurilor senatorului asupra băiatului său, Răzvan, patronul televiziunii locale NordVest din Satu-Mare. Ba, mai mult, susţine acesta, Marian îi ataca frecvent şi pe şefii de la Bucureşti, în speţă Victor Ponta şi Liviu Dragnea.

„Din punctul meu de vedere, omul acesta este dezlănţuit. Atacă pe toată lumea. Am făcut acele afirmaţii pentru că, pe de o parte, l-a atacat pe băiatul meu, iar pe de altă parte i-a atacat pe şefii de la Bucureşti. În urmă cu vreo trei săptămâni, l-am atenţionat să nu-i mai atace pe domnii Ponta şi Dragnea. Spunea că o să-i termine“, a mai spus Govor.

Valer Marian cere daune de un milion de euro

Contactat telefonic de „Adevărul“, senatorul Valer Marian a declarat că acuzaţiile lui Mircea Govor sunt tâmpenii şi că l-a dat în judecată, cerându-i daune de un milion de euro.

„O să-i răspund în Justiţie. Am anunţat de trei zile că trei cabinete de avocatură au declanşat procedurile pentru tragerea la răspundere a lui Mircea Govor şi a posturilor TV, B1, Naşul şi NordVest (din Satu-Mare). Le solicit daune de un milion de euro pe care o să-i donez caselor de copii, spitalelor şi mănăstirilor din judeţ“, a precizat senatorul Marian pentru „Adevărul“.

Referitor la afirmaţiile despre procurorul clujean Ioan Irimie, senatorul Marian a spus că nu a avut nicio discuţie cu acesta.„Se poate verifica pe agenda mea telefonică sau pe cea a dl. procuror. Am aflat după 2-3 zile că a fost nominalizat (n.r. în 2012, a fost propus de ministrul Mona Pivniceru pentru şefia DNA). I-am urat succes şi atât. SRI poate scoate înregistrătile“, a mai precizat senatorul Marian.

În 29 martie, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Satu-Mare, dr. Dorin Coica, a cerut excluderea lui Valer Marian din PSD.

Prin intermediul unui mesaj transmis, astăzi, primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica îl roagă pe senatorul Valer Marian să renunţe la demnitatea de parlamentar. „Şi noi lucrăm după modalitatea dânsului, îi vom cere zilnic demisia”, a declarat edilul şef al Sătmarului, potrivit site-ului satmareanul.net.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul