Mircea Geoană, despre românii care pleacă din țară: ”Nici războiul din Siria sau Ucraina nu au avut, proporțional cu populația, o migrație mai mare” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Geoană a atras atenția asupra unor aspecte critice care pun în pericol viitorul țării.

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO FOTO: Facebook

Numărul 2 în NATO și posibil candidat la președinția României, Mircea Geoană,  a spus în podcastul „Fain & Simplu“, moderat de Mihai Morar la Timișoara, că unul din doi tineri români ia în considerare plecarea din țară pentru a-și construi viitorul.

 „Eu călătoresc foarte mult în toată lumea și mă întâlnesc cu comunitățile românești. În clipa în care unul din 2 tineri în țara noastră decide, din motive absolut obiective și personale, să plece din țară, să-și facă viața, destinul, familia și copiii în altă parte, avem o problemă existențială. Înseamnă că țara respectivă nu este capabilă să-i țină“, a spus Mircea Geoană.

Mircea Geoană spune că acest fenomen este unul accentuat de faptul că tinerii vor să-și caute un viitor în alte state europene.

Când ai un declin demografic atât de agresiv, combinat cu exodul tinerilor, când riști să fii, până în 2040-2050, doar 14 milioane din cei 22 câți eram în urmă cu câțiva ani, când văd sistemul de educație - care efectiv omoară cu zile națiunea noastră -, în timp, nu în 2 ani, nu în 7 ani, ci în 50, 100 de ani, cred cu tărie că, dacă nu inversăm aceste tendințe și nu facem din țara asta - și har domnului că este o țară mare și poate să ofere condiții - asta se va întâmpla.

Nici războiul din Siria sau Ucraina nu au avut, proporțional cu populația, o migrație mai mare decât plecarea românilor de acasă în ultimii 20 de ani. Îngrijorător este că din România se pleacă chiar dacă nu mai este o țară cu standarde de viață scăzute“, a spus Mircea Geoană, potrivit stiridiaspora.ro.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO