Ministrul Muncii, mesaj de 1 Mai: „Criza din piaţa muncii cauzată de război va lovi cel mai puternic persoanele vulnerabile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Marius Budăi

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia zilei de 1 Mai, în care a apreciat că după doi ani de pandemie avem posibilitatea de a fi împreună, însă de această dată resimţim efectele războiului. Social-democratul a precizat că tensiunile din regiune vor afecta piaţa muncii şi, în special, persoanele cele mai vulnerabile.

„Dacă în ultimii doi ani Ziua Internaţională a Muncii a fost umbrită de restricţiile dure impuse din cauza pandemiei de Covid-19, în acest an, deşi avem libertatea de a fi împreună, resimţim efectele războiului.

Asistăm cu toţii la distrugerea a zeci, sute de mii de locuri de muncă, de întreprinderi şi de vieţi. La fel ca şi criza generată de pandemie, criza din piaţa muncii cauzată de război va lovi cel mai puternic în persoanele cele mai vulnerabile”, a scris ministrul Muncii, duminică, pe Facebook. 

Marius Budăi a făcut apel la solidaritate. „Deşi traversăm o perioadă dificilă, ea aduce şi noi posibilităţi pe care le putem şi trebuie să le exploatăm. La mulţi ani tuturor celor care muncesc şi mă înclin în faţa tuturor celor care au fost în prima linie pentru a-şi ajuta semenii afectaţi de pandemie, iar acum îşi fac cu devotament meseriile şi vin în sprijinul celor care fug din calea războiului”, a completat ministrul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi