Ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri a demisionat. Lucian Isar, dezamăgit de Guvernul Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Isar va fi înlocuit de deputatul Mihai Voicu, vicepreşedinte PNL

Lucian Isar a demisionat din din funcţia de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, iar portofoliul ar urma să-i revină lui Mihai Voicu, vicepreşedinte al PNL.

Surse din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, citate de HotNews.ro, au precizat că Isar ar fi recurs la acest gest, deoarece este extrem de dezamăgit de modul în care înţelege actualul Guvern să îşi indeplinească mandatul. "A adus oameni de la firme private care au acceptat să lucreze pentru 1.500 de lei numai ca să faca lobby României. A călătorit din China până în SUA ca să convingă oamenii de afaceri să vină în România pentru că e un mediu de business solid. Acum, cei care au venit alături de Lucian probabil ca vor pleca şi ei. Păcat de cercul acesta care s-a închis fără ca Isar sau Ponta să aiba vreo vină", au explicat sursele citate.

Prin demisia lui Isar, Guvernul Ponta schimbă şase miniştri. 

Membrii noului cabinet ar urma să depună jurământul de învestire în funcţii, luni seară, la 20.30, la Palatul Cotroceni. 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete