Miniştrii, mustraţi de premier pentru modul în care au comentat impozitul pe gospodărie: V-aş ruga să vă abţineţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Sorin Grindeanu le-a reproşat membrilor Executivului, la deschiderea şedinţei de Guvern de joi, modul în care au acţionat în ceea ce priveşte impozitul pe gospodărie, când „foarte puţini miniştri nu şi-au dat cu părerea” despre subiect. Grindeanu le-a cerut, astfel, să se „abţină” de la a mai face declaraţii pe teme care nu ţin de portofoliile lor.

„Pe mult discutatul impozit pe gospodărie, am văzut că există o întreagă efervescenţă pe acest subiect. Toată lumea merge la televizor şi îşi dă cu părerea fără a avea, până în acest moment, un proiect clar, concis. Sunt discuţii la Ministerul Finanţelor, sunt foarte multe discuţii. Astea sunt lucruri premergătoare. Până când nu vom ajunge la ceea ce am spus că vom face şi până când nu avem un draf final, v-aş ruga să vă abţineţi", a spus Grindeanu, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a precizat că singurul care poate să vorbească în numele Guvernului pe acest subiect este ministrul Finanţelor, de vreme ce foarte puţini miniştri „nu şi-au dat cu părerea” despre acest subiect la diverse posturi de televiziune.

„Nu-mi doresc ca altcineva să discute despre lucrurile dintr-un minister decât titularul de la acel minister. Singurul care poate să vorbească din punctul de vedere al Guvernului pe acest subiect este ministrul Finanţelor. Asta ca să fim foarte clari din punctulul de vedere al comunicării publice, pentru ca am văzut foarte puţini dintre dumeavoastră care să nu-şi dea cu părerea”, le-a transmis premierul Sorin Grindeanu miniştrilor din Cabinet.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală