Mesajul preşedintelui Traian Băsescu de Ziua Internaţională a Holocaustului: „Să ne amintim!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mesajul preşedintelui Traian Băsescu de Ziua Holocaustului   FOTO Adevărul

Chiar dacă în aceste zile preşedintele Traian Băsescu se află în Chile, el a ţinut să transmită un mesaj prin care să marcheze Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Preşedintele a îndemnat la reflecţie în această zi, considerând acest moment „un gest necesar de respect şi de compasiune" pentru victimele Holocaustului.

Redăm integral mesajul preşedintelui Traian Băsescu cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului:

„Astăzi aducem omagiul nostru memoriei victimelor Holocaustului din întreaga lume. După cel de-al Doilea Război Mondial, Holocaustul a devenit un nume generic pentru o tragedie umană de proporţii, care a fost justificată printr-o ideologie a urii şi a discriminării rasiale.

Fiecare popor îşi construieşte identitatea într-un permanent dialog cu istoria. Din păcate, această istorie, în care suntem cu toţii implicaţi, a făcut ca Holocaustul să devină o parte a identităţii poporului evreu. Consacrarea, la nivel internaţional, a unei zile în care cinstim amintirea dramei Holocaustului este un gest necesar de respect şi de compasiune, pe care îl datorăm, în egală măsură, victimelor şi supravieţuitorilor Soah-ului.

După asemenea tragedii umane vine un timp al reflecţiei, când suntem chemaţi să asumăm cu luciditate trecutul. Nimeni nu poate nega efectele devastatoare ale urii rasiale, ale discriminării şi violenţei. Dacă uneori deciziile politice şi legislaţia nu sunt suficiente pentru a pune capăt manifestărilor extremiste, amintirea crimelor şi a mediului care le-a făcut posibile poate să formeze o mentalitate a deschiderii autentice către celălalt, în care cunoaşterea şi toleranţa să fie privilegiate şi cultivate.
Poate, într-un mod aparent paradoxal, comemorarea Holocaustului, ca expresie ultimă a răului în istoria modernă, ne încurajează să împlinim ceea ce este bun şi drept într-o societate care doreşte să rămână consecventă cu principiile sale; condamnând violenţa şi discriminarea, ne exprimăm fidelitatea faţă de valorile care ar trebui să ne definească acţiunile şi să ne orienteze aspiraţiile: libertatea, solidaritatea, demnitatea şi curajul.

În aceeaşi logică a paradoxului, lecţia Holocaustului ne arată că suntem nevoiţi să ne amintim de război pentru a putea gândi o civilizaţie a păcii; trebuie să ne amintim de sacrificarea a milioane de oameni nevinovaţi pentru a înţelege valoare unei singure vieţi; trebuie să ne gândim la cei care nu au avut de ales, tocmai pentru ca noi să conştientizăm importanţa deciziilor personale pe care le vom lua.

Exprimarea adevărului în spaţiul public, laolaltă cu angajamentul societăţii civile şi al autorităţilor, este cea mai sigură cale de reconstrucţie a spiritului unei comunităţi, a unei naţiuni. Doar în cadrul acestui dialog permanent putem vorbi despre viitor, ca rezultat al unei responsabilităţi împărtăşite.

Ziua de 27 ianuarie este o zi în care istoria se priveşte pe sine prin prisma celor care au supravieţuit ororilor totalitarismului. Mesajul acestei zile este, aşa cum spune tradiţionala rugăciune evreiască, «Să ne amintim!». Cred că numai astfel putem înţelege misiunea care ne revine în calitate de cetăţeni şi oameni de stat, într-o lume a libertăţii şi a civilizaţiei.”, se arată în mesajul preşedintelui Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort