Mărirea lui Iohannis are doi duşmani: legea şi partenerii din PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis trebuie să îndeplinească două cerinţe obligatorii pentru a ajunge vicepremier: să demisioneze din funcţia de primar al Sibiului şi să-i convingă pe partenerii din PSD să-i transfere din atribuţiile lui Gabriel Oprea

PNL l-a desemnat pe popularul primar al Sibiului, Klaus Iohannis, pentru funcţia de ministru de Interne şi, deopotrivă, pentru funcţia de vicepremier, în locul demisonarului Daniel Chiţoiu. Iohannis a acceptat după lungi discuţii, dar a anunţat că nu ar vrea să renunţe definitiv la mandatul de primar, ci, mai degrabă, să se autosuspende pentru o perioadă de câteva luni, cât va ocupa un post ministerial.

Nu sunt dispus să renunţ uşor la Primăria Sibiului. Dacă legislaţia în vigoare permite acest lucru, voi face apel la această legislaţie care reglementează situaţii excepţionale. Cred că se găsesc soluţii pentru a realiza un interimat de o lungime rezonabilă pentru a vedea cum evoluează lucrurile“, a spus  Iohannis. Însă legea nu prevede nicio situaţie excepţională, niciun interimat, ci spune foarte clar: ori la primărie, ori la Guvern. „Calitatea de primar este incompatibilă cu calitatea de senator, deputat, ministru, secretar de stat, subsecretar de stat si cele asimilate acestora“, spune legea administraţiei publice locale. Şi Constituţia îi interzice lui Iohannis, într-o manieră mai laxă, dreptul de a ocupa, concomitent, două funcţii publice. „Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator“, spune articolul 105 din Constituţie.

Klaus Iohannis a invocat cazul lui Victor Ciorbea, care a fost, în acelaşi timp, primar al Capitalei şi premier, la mijlocul anilor 90. „ Există antecedente, un fost primar general care a putut să fie în acelaşi timp şi prim-ministru şi bine a făcut“, a spus Klaus Iohannis, care a uitat să precizeze  însă că legislaţia de atunci nu interzicea deţinerea simultană a funcţiei de ministru cu cea de primar. Atunci, Victor Ciorbea a fost, timp de şase luni, şi primar al Capitalei şi premier, printr-o ordonanţă de urgenţă. După jumătate de an, ordonanţa a fost respinsă de Parlament, s-au organizat alegeri, iar Viorel Lis a devenit primar general.

Klaus Iohannis poate să-şi îndeplinească planul numai dacă Guvernul dă o ordonanţă de urgenţă, care să schimbe legislaţia în vigoare, sau dacă parlamentarii adoptă în procedură de urgenţă o nouă lege a adminsitraţiei publice locale. Ambele variante sunt extreme de periculoase, pentru că ar însemnă să se schimbe legea exclusiv pentru un singur om.

PSD nu-l vrea vicepremier
Pe lângă obstacolul legislativ, Klaus Iohannis se loveşte şi de opoziţia partenerilor de guvernare. Liderii PSD i-au transmis lui Iohannis că poate fi ministru de Interne, dar nu poate ocupa postul de vicepremier lăsat liber de Daniel Chiţoiu. Motivul? Nu are atribuţii în domeniul finanţelor, iar în Guvern există deja un vicepremier care se ocupă de ordine publică: Gabriel Oprea.

„Domnul Johannis nu are cum, în mod concret, să fie viceprim-ministru pe probleme economice şi fiscale, această poziţie aparţinând titularului de la Finanţe. Portofoliul dânsului i-ar permite să fie vicepremier în chestiuni de siguranţă naţională şi ordine publică. Dar această poziţie este deja ocupată de către domnul Gabriel Oprea şi, în mod evident, nu poate fi pusă în discuţie poziţia domniei sale în Guvernul României“, a explicat şi Dan Şova. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a mai invocate o piedică:„ Dacă se doreşte să devină şi vicepremier al Guvernului, atunci trebuie o nouă angajare a răspunderii în faţa Parlamentului, adică un nou vot de încredere.

Liderii PSD invocă Hotărârea nr. 45/2012, prin care Parlamentul României a acordat votul de încredere asupra Programului de guvernare şi a întregii liste a Guvernului. Prin numirea lui Iohannis în funcţia de ministru şi de vicepremier nu se schimbă coloratura politică a Guvernului, deci nu este nevoie de un nou vot de încredere. Însă liderii PSD spun că vicepremierul liberal Iohannis ar îndeplini atribuţii de ordine publică, fără ca Parlamentul să-l fi învestit cu o astfel de putere în 2012. Mai mult, Parlamentul i-a încredinţat aceste atribuţii lui Gabriel Oprea, vicepremier fără portofoliu.

Ponta şi Băsescu spun da
De la Soci, premierul Victor Ponta s-a arătat încântat de Iohannis. „Am o relaţie foarte bună cu domnul Iohannis. Ne cunoaştem de ceva timp. Cred că ar fi un mare câştig pentru Guvern“, a declarat premierul pentru TVR. Şi preşedintele Traian Băsescu vede cu ochi buni desemnarea lui Iohannis: „Klaus Iohannis este un câştig pentru Guvern. De această dată numirea lui nu a fost decisă la Grivco la fel ca prima dată, când era sfătuit de Dan Voiculescu. Trebuie să aibă grijă cum le aranjează cu incompatibilitatea“.

Citeşte şi:

Guvernul Ponta, tras pe dreapta - PNL a schimbat astăzi patru miniştri. Iohannis: Nu renunţ la Primărie

Cine este Klaus Iohannis – drumul de la profesorul de fizică la vicepremier al României, propus de PNL

Şova atacă propunerea PNL: Iohannis nu poate fi vicepremier

Prima reacţie din PSD la schimbările făcute de liberali: Nu este clar dacă Iohannis poate fi şi vicepremier

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul