Marile partide politice europene dau startul campaniilor pro-UE. Începe lupta cu extremiștii

0
Publicat:

Principalele partide din România, care sunt și reprezentante ale celor mai mari familii politice europene, dau startul campaniilor pro-UE, pentru a arăta contribuția Uniunii la viața de zi cu zi şi pentru a combate discursul extremist și suveranist local.

Diana Șoșoacă este una dintre persoanele cu un discurs radical FOTO Inquam Photos

La nivel european, deși marile familii politice (Partidul Popular European, Partidul Socialiștilor Europeni și Renew) sunt în competiție la alegerile din 6-9 iunie, împreună pregătesc o nouă conlucrare la nivelul principalelor structuri – Comisia Europeană și Consiliul European –, fiind adepte ale unor mesaje pro-UE, pentru a combate ascensiunea valului de partide suveraniste și extremiste.

În România, primul partid care a lansat o campanie pe scară largă anti-ieșirii țării din UE (Anti-Ro-Exit) și de promovare a ceea ce înseamnă Uniunea Europeană pentru cetățenii români este PSD. Demersul a avut loc sub coordonarea eurodeputatului Victor Negrescu, recent desemnat negociator-șef al bugetului UE pentru 2025. „Un Ro-Exit ar fi cel mai anti-național demers și un dezastru economic și social pentru români. Nu putem accepta acest tip de discurs care riscă să-i afecteze în mod direct pe cetățenii noștri. România a înregistrat de la aderarea la Uniunea Europeană până în prezent un sold pozitiv de 62 de miliarde de euro, în termeni de fonduri primite comparativ cu obligațiile sale financiare ca stat membru. Totodată, românii circulă astăzi liber în UE, fermierii au la dispoziție anual peste 3 miliarde de euro în termeni de subvenție, iar împreună beneficiem de drepturi esențiale conferite de legislația europeană“, a transmis Victor Negrescu, imediat după lansarea campaniei social-democraților.

Mai mult, social-democratul a avansat ipoteza înscrierii în Constituția țării a apartenenței României la UE, pentru un plus de „securitate“. Însă un asemenea demers este dificil, fiind necesar un consens parlamentar larg, cu o majoritate de două treimi, iar România nu a mai modificat Constituția din 2003, deși au fost mai multe încercări în ultimele două decenii.

Cea mai mare familie politică vine și ea cu o campanie

Și cei din PNL, cea mai mare formațiune română care face parte din Partidul Popular European, pregătește oficializarea unei campanii la următoarea ședință de Birou Național, spre finalul acestei săptămâni, liniile directoare fiind deja decise, după cum a precizat Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al partidului, pentru „Adevărul“. De altfel, un alt prim-vicepreședinte, Gheorghe Flutur, a arătat în luările de cuvânt de duminică, când l-a așteptat în fața Consiliului Județean pe George Simion pentru o dezbatere, că liberalii sunt susținători ai proiectului european și vor în continuare ca fondurile să vină către comunități.

Vom transmite peste tot, la nivel de comune, de orașe, nu doar în Cluj, Oradea sau Alba Iulia, ce înseamnă banii europeni pentru România și pentru dezvoltare. Fiecare primar al nostru va arăta ce înseamnă investiții, de la renovarea sau construcția unei școli, grădinițe sau biserici vechi, la dezvoltarea sistemului de canalizare, a rețelelor de gaz, a iluminatului stradal. Din 2.600 de școli cu toaletă în curte, atâtea câte erau acum patru ani, mai sunt doar 148“, a precizat eurodeputatul Rareș Bogdan, pentru „Adevărul“.

A existat sprijin și există și pe mobilitate, cum sunt autobuzele electrice. Exemplele sunt multiple în ceea ce privește ce ne-a ajutat UE, de la comune de 1.000 sau 2.000 de locuitori până la orașe de talia Clujului sau Iașiului. Aeroportul din Iași, cel mai modern din România acum, a fost cu finanțare europeană, cu 80% din bani“, a completat liderul eurodeputaților PNL, care a punctat faptul că inclusiv rețeaua de drumuri a fost modernizată prin fonduri europene și oamenii nu ar trebui să dea crezare celor spuse de politicieni ca George Simion (AUR) și Diana Șoșoacă (S.O.S.).

Întrebat dacă vor exista și materiale electorale sau de explicare a beneficiilor apartenenței la UE, în condițiile în care o formațiune ca AUR deja e în plin proces de răspândire a mesajelor sale suveraniste, Rareș Bogdan a precizat că acestea sunt în lucru, pentru că liberalii vor să vină cu lucruri concrete „despre ce a însemnat UE în fiecare casă, ce a însemnat UE pentru fermieri“, în condițiile în care și banii pentru subvenții sunt tot pe filieră europeană, anual fiind direcționați trei miliarde de euro. În ceea ce privește PPE, strategia oficială va fi adoptată la Congresul de la București, din 6-7 martie.

Nu în ultimul rând, și Renew Europe are o direcție de condamnare a oricărei colaborări cu partidele extremiste, orientarea fiind decisă încă de toamna trecută, odată cu „Declarația de la Viena“. În România, USR, prin formula Alianța Dreapta Unită, a lansat un program electoral în care majoritatea punctelor sunt legate de beneficiile apartenenței la Uniunea Europeană. „Beneficiile aderării la UE sunt incontestabile: accesul la un spațiu de liberă circulație pentru oameni și capital și bunuri, participarea activă la o economie europeană puternică, creșterea nivelului de trai, modernizarea infrastructurii și oportunități neegalate de dezvoltare tehnologică și educațională“, e punctat în programul Alianței Dreapta Unită (ADU).

Închinarea la imperialismul rusesc

Totodată, e lansat un avertisment privind pericolul suveranist. „Suntem martori ai unei perioade în care forțe radicale, retrograde, nostalgice după o epocă comunistă de mult apusă încearcă să submineze progresele obținute de România prin apartenența la spațiul comun european. Aceste tendințe, care idolatrizează izolaționismul și admirația pentru regimuri autoritare, pseudo-naționalismul și sfidarea proiectului național românesc prin închinarea la imperialismul rusesc, reprezintă o amenințare gravă la adresa României“, mai prevede programul ADU.

În România, principalele voci ale curentului suveranist sunt AUR și Partidul S.O.S., formațiune condusă de Diana Șoșoacă, însă discursul e folosit și de alte partide de buzunar.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?