Marcel Ciolacu: Avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, că Guvernul are un plan pentru ca România să adere și cu granița terestră la spațiul Schengen, până la sfârșitul anului.

Marcel Ciolacu, despre aderarea la Schengen: Este o victorie a României Foto: Arhivă

Acum o săptămână, așa cum a spus și dl. președinte al Senatului, eram la dumneavoastră, pe şantierul centurii de sud a Timişoarei. Astăzi, am venit din nou aici, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internaţional Timişoara. Este evident, este clar cred pentru toată lumea că, în sfârşit, după mai bine de 30 de ani, investiţiile au început să ţină pasul cu nevoile de dezvoltare ale comunităţii. Vedem aici o investiție spectaculoasă, la cele mai înalte standarde. Și același lucru se întâmplă în multe alte orașe din țară, fie că vorbim de aeroporturile din Iași, Craiova sau Târgu Mureș. De asemenea sunt sute de milioane de euro care vor fi investiți în în următorii ani în portul Constanța, dar și în celelalte porturi pe care le avem la Dunăre”, a declarat Marcel Ciolacu, la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara.

Prim-ministrul a afirmat că toate aceste investiții îi dau încrederea că „România este pregătită pentru aderarea cu frontierele aeriene şi maritime la spaţiul Schengen”.

„Peste mai puţin de 48 de ore, românii care vor călători în Schengen vor uita de controlul clasic în aeroport. Vor merge direct la porţile de îmbarcare. După 14 ani de nedreptate, puţini mai sperau că României va deschide vreodată uşa Schengen. Şi iată, că am reuşit ca de la 31 martie să avem Schengen aerian şi Schengen maritim. Este un prim pas care ne confirmă că suntem pe un drum ireversibil. Este o victorie a României şi a tuturor celor care au crezut în acest proiect”, a precizat Ciolacu.  

Premierul a dat asigurări Guvernul are un plan ca România să adere complet la spațiul Schengen, până la sfârșitul anului.

Vă asigur că avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestruPentru ca acest lucru să poată fi îndeplinit trebuie însă ca interesul României să primeze în faţa orgoliilor politice. Nimic nu se poate construi atunci când este haos şi forţele politice se ceartă între ele. Este nevoie de stabilitate şi de o voce unitară în jurul proiectele majore de ţară, aşa cum este şi Schengen”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu, felicitându-l pe ministrul Transporturilor, Sorin Grideanu pentru proiectul privind terminalul de la Aeroportul Internaţional Timişoara şi mulțumind constructorului care a executat lucrările date.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul