Maghiarii de la PCM îi solicită lui Ponta formarea Ţinutului Secuiesc, în urma regionalizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PCM îi cere lui Ponta să formeze Ţinutul Secuiesc  FOTO Adevarul

Liderii Partidului Civic Maghiar din Harghita şi Covasna, Kulcsár Terza József şi Salamon Zoltán, îi cer premierului Victor Ponta să ia măsuri pentru formarea Ţinutului Secuiesc. În viziunea lor, una dintre regiuni ar trebui să conţină judeţele Harghita, Covasna şi Mureş şi să se numească oficial Ţinutul Secuiesc.

Liderii PCM din cele două judeţe atrag atenţia premierului că în urmă cu câţiva ani CNS a organizat un referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc şi atunci 220.000 de persoane s-au pronunţat în favoarea autonomiei, ceea ce, în opinia lor, trebuie luat în considerare.

De asemenea, liderii PCM precizează că o acţiune unitară şi comună a organizaţiilor politice şi civice maghiare poate face Guvernul să înţeleagă că Ţinutul Secuiesc este "unitar, sfânt şi inviolabil".

Pe de ală parte, reprezentanţii PCM îşi exprimă sprijinul faţă de mitingul pentru autonomie pe care CNS îl va organiza la Târgu Mureş, în 10 martie, unde, potrivit comunicatului, partidele politice maghiare din Transilvania, organizaţiile politice şi civice îşi vor transmite împreună mesajul guvernării din Bucureşti, mesaj potrivit căruia reorganizarea administrativă se poate realiza doar prin păstrarea unităţii teritoriale a Ţinutului Secuiesc, prin formarea regiunii Ţinut Secuiesc.

Referitor la regionalizare, premierul Victor Ponta a explicat că aceasta va avea loc anul acesta. În proiectul USL se prevăd 8 regiuni, dar nu se specifică în ce variantă de reorganizare vor intra cele trei judeţe Harghita, Covasna şi Mureş.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat marţi că organizarea pe regiuni de dezvoltare trebuie să se facă după alte criterii decât după cele etnice, însă şi-a arătat susţinerea faţă de cei care doresc organizarea unui miting în favoarea autonomiei, în luna martie, la Târgu Mureş.

„Am afirmat de mai multe ori că regionalizarea priveşte regionalizarea economică şi nu una pe criterii etnice, indiferent ce ar spune unii sau alţii, către Miercurea Ciuc, Covasna sau Târgu Mureş (...) Conform Constituţiei, România este stat unitar, chiar dacă unii contestă noţiunea aceasta de stat unitar, iar organizarea pe regiuni de dezvoltare n-are nicio legătură cu dezvoltarea pe criterii etnice. De altfel, nici n-ar putea să existe o regiune numai pe cele trei judeţe (n.r. - Mureş, Harghita, Covasna), pentru că n-ar aduce niciun avantaj economic acelei regiuni”, a declarat Duşa.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice