Macovei: Prezenţa doamnei Udrea lângă Traian Băsescu a fost un rău pentru noi toţi. Nu a fost benefic pentru dânsul să o susţină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Monica Macovei crede că prezenţa Elenei Udrea în preajma fostului preşedinte Traian Băsescu i-a dăunat acestuia.

„Nu mi s-a părut benefic pentru dânsul să o susţină. Într-adevăr, Băsescu a făcut foarte multe lucruri bune pentru România, şi pe siguranţa naţională, şi pe justiţie şi anticorupţiei. Cred că prezenţa doamnei Udrea lângă el a fost un rău pentru noi toţi”, a spus Monica Macovei, la Digi24.

Europarlamentarul este sceptică în ceea ce priveşte afirmaţia Elenei Udrea, potrivit căreia l-a informat pe Traian Băsescu de faptul că actualul şef al SRI, Florian Coldea, i-a cerut lui Dorin Cocoş jumătate de milion de euro pentru finanţarea televiziunii lui Sebastian Ghiţă.

„Dacă o credem pe Elena Udrea că i-a spus. Să fiu sinceră, eu nu mai cred nimic din ce spune. Poate că unele sunt adevărate, dar aşa devii dacă lansezi astfel de acuze. Dacă i-a spus preşedintelui şi preşedintele a tăcut, iar nu e ok. Toate trebuie spuse când le afli. Când ştii despre o infracţiune şi nu te duci la procurori să spui e infracţiune”, a spus europarlamentarul.

Deputatul Elena Udrea spune că l-a informat pe fostul şef al statului despre banii pe care i-ar fi cerut Florian Coldea fostului său soţ, Dorin Cocoş, pentru finanţarea televiziunii lui Sebastian Ghiţă.

„I-am spus preşedintelui Traian Băsescu (n.r. de faptul că lui Dorin Cocoş i s-au cerut bani de către Coldea pentru televiziunea lui Ghiţă). Nu ştim dacă a făcut sau nu ceva. Va trebui să ne spună preşedintele.  Eu am început această luptă singură şi o duc singură. Eu nu aş vrea să vorbim foarte mult de preşedintele Traian Băsescu. Eu îmi asum lucrurile pe care le-am spus. I-am spus preşedintelui şi lui Maior. I-am spus, indirect, şi domnului Coldea. Nu în sensul în care i le-am spus domnului Maior, cu subiect şi predicat. I-am spus domnului Coldea, de faţă cu domnul Maior, că nu cred că este străin de ce s-a întâmplat la Paris.  Întâlnirea a avut loc pe 15 decembrie. A negat că aş fi ţinta unei strategii“, a spus Elena Udrea, la Gandul Live.

Fostul preşedinte Traian Băsescu nu a dorit să comenteze afirmaţiile acuzatoare ale Elenei Udrea la adresa şefului SRI, Florian Coldea, precizând că deocamdată îşi menţine decizia de a nu mai avea niciun fel de declaraţii publice.

„Aşa cum ştiti, din 21.12.2014 nu am mai avut nici un fel de declaraţii publice şi pentru moment nu mi-am schimbat decizia. Îmi este tare bine in mijlocul familiei“, a aratat Traian Basescu într-un email trimis la solicitarea ziarului Libertatea.

Mai multe pentru tine:
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Dan Negru desființează televiziunile din România. Acuză media de propagarea informațiilor false: „Ne mai lipsea inflația de apocalipse. Mama tot e speriată de tripilicii ăștia cu breaking news”
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare