Macovei: "Aplaud adoptarea Legii lustraţiei, chiar dacă UDMR a vrut să-mi plătească criticile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că aplaudă adoptarea Legii lustraţiei, chiar dacă preţul este persoana ei, arătând că, prin amendamentul introdus în lege referitor la procurori, UDMR a vrut să-i plătească criticile la adresa reprezentanţilor Uniunii.

"Sunt între cei care aplaudă adoptarea Legii lustraţiei. Cred că niciodată nu e prea târziu pentru asta. Sigur că era ideal să o facem la începutul anilor '90 şi să scăpăm de aceatsă politică tulbure şi clasă politică tulbure şi în mare parte coruptă, dar e bine şi acum, iar, dacă preţul sunt eu, foarte bine", a spus Macovei.

Ea a arătat că Legea a fost adoptată destul de în viteză şi nu este o variantă lucrată.

În legătură cu faptul că legea o vizează prin introducerea procurorilor comunişti între cei lustraţi, Macovei a spus: "Dacă ăsta a fost preţul să avem o lege a lustraţiei, foarte bine".

"Nu ştiu, poate o să candidez atunci la preşedinţia României în 2014, dacă nu o să pot să fiu minitru. Să fim serioşi", a spus, râzând, Monica Macovei.

În opinia europarlamentarului PDL, forma în care a fost votată Legea lustraţiei la propunerea UDMR reprezintă o plată pentru criticile aduse de Monica Macovei la adresa reprezentanţilor Uniunii.

"Sigur că ea (Legea lustraţiei -n.r.) a fost făcută de colegii de la UDMR ca o plată pentru criticile pe care le-am adus, cum de altfel au şi spus unor colegi PDL, să mă învăţ minte că sunt într-o coaliţie şi i-am critica pe acele proiecte de lege prin care vroiau să modifice Codul Penal şi să scoată, de plidă, parlamentarii de la infracţiunea de luare de mită", a explicat Monica Macovei.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, Legea lustraţiei, care impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist.

Legea lustraţiei a fost votată în absenţa opoziţiei, aflată în grevă parlamentară.

Deputatul PDL Iustin Cionca a declarat, marţi, pentru Mediafax, că legea lustraţiei, votată de Camera Deputaţilor, prevede că persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist nu vor putea fi numite în funcţii pentru cinci ani consecutiv.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”