Luptele ascunse pentru gestionarea Programului „Anghel Saligny”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii PSD şi  PNL FOTO Inquam Photos / George Călin

Cele mai puternice filiale ale PNL şi PSD îşi trimit oameni de încredere la Ministerul Dezvoltării. Marea miză este cine va fi secretarul care se va ocupa de Programul „Anghel Saligny”, prin care 50 de miliarde de lei vor ajunge la administraţiile locale.

Marile partide încearcă în aceste zile să-şi definitive lista de oameni trimişi la centru, inclusiv la Ministerul Dezvoltării, una din cele mai râvnite instituţii la nivel de funcţii politice. PNL şi PSD au trimis şi încă mai au de completat lista secretarilor şi subsecretarilor de stat, fiecare formaţiune optând pentru numiri ale unor oameni din filiale puternice. Potrivit negocierilor din Coaliţie, PNL ar trebui să aibă atât secretarul de stat care se ocupă de Programul „Anghel Saligny”, adică noul PNDL, prin care către comunităţile locale vor fi trimise importante sume de bani pentru proiecte, dar şi să trimită un om la Compania Naţională de Investiţii, altă instituţie care aparţine de Ministerul Dezvoltării şi care se ocupă de mari proiecte ale autorităţilor locale. Însă, până în prezent, ministrul Cseke Attila (UDMR) n-a dat semne că ar delega din atribuţii către un alt secretar de stat, cu toate că atât PNL, cât şi PSD aşteaptă să vadă domeniile de care răspund, mai ales în relaţia cu teritoriul.

PNL Bihor şi Cluj şi-au trimis reprezentant

Ultima numire la Ministerul Dezvoltării este cea a lui Gabriel Ghilea, membru PNL din filiala Bihor, organizaţie condusă de Ilie Bolojan. Noul subsecretar de stat este fiul lui Gavril Ghilea, fost lider al PDL Bihor, persoană care a avut mereu relaţii bune cu Bolojan. PNL Bihor este una dintre organizaţiile de top ale formaţiunii liberale. De exemplu, la Congresul din 25 octombrie, PNL Bihor a avut cel mai mare număr de delegaţi, la mare distanţă şi de a doua clasată, PNL Cluj, ceea ce arată forţa electorală a filialei.

PNL are în prezent nu mai puţin de 6 demnitari la Dezvoltare, 3 secretari de stat şi 3 subsecretari, unul dintre aceştia fiind Ghilea. La nivel de secretari de stat, încă de la începuturile Guvernului Cîţu au fost instalaţi Marian Ţole, ca urmare a rezultatului PNL Teleorman de la parlamentare (locul trei pe ţară), şi un reprezentant al PNL Alba, Claudiu Răcuci, filială tradiţional fruntaşă a liberalilor. Tot secretar de stat este şi Daniel Surdu, liberal susţinut de PNL Caraş.

Şi Clujul are un demnitar la Dezvoltare, adică un subsecretar de stat la minister, în persoana lui Cristian Haiduc, fost consilier judeţean. Haiduc face parte din organizaţia Câmpia Turzii şi a fost numit în funcţie încă din martie 2021. Nu în ultimul rând, PNL Tulcea l-a trimis ca subsecretar pe Andrei Baciu.

Omul lui Ciolacu de la Dezvoltare

Pe de altă parte, PSD îi are deja numiţi de Marcel Stoica şi pe Vlad Niculae. Marcel Stoica este propunerea PSD Buzău, a doua filială ca forţă a social-democraţilor la nivel naţional, prima fiind organizaţia Olt, patronată de Paul Stănescu, secretarul general. În schimb, PSD Buzău este organizaţia-mamă pentru preşedintele partidului, Marcel Ciolacu. De altfel, pe lângă funcţia de secretar de stat la Dezvoltare, Buzăul mai are ministru, pe Lucian Romaşcanu (Cultură), dar şi persoana susţinută şi instalată la şefia Radio România. Pe de altă parte, Vlad Niculae a fost susţinut în funcţie de PSD Argeş, o altă filială fruntaşă a social-democraţilor. Anterior, Niculae a lucrat mai mulţi ani la Compania Naţională de Investiţii, unde a fost inspector tehnic.

Pe lângă Cseke Attila, UDMR mai are un singur demnitar în conducerea Ministerului Dezvoltării, adică pe sătmăreanul Matuz Szolt.

Surse politice din Coaliţie au precizat că social-democraţii ar trebui să mai primească două funcţii, adică una de secretar de stat şi una de subsecretar de stat, însă acestea vor putea fi ocupate doar după finalizarea reorganizării instituţiei. Noul proiect de reorganizare prevede creşterea numărului de demnitari, de la 11 la 12, fiind creată o nouă funcţie de secretar de stat.

Unde merg banii din noul PNDL

Fondurile din Programul Naţional „Anghel Saligny” pot fi folosite pentru proiecte de alimentare cu apă și stații de tratare a apei, sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, drumuri publice județene, interes local, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților; poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale, sisteme de distribuție a gazelor naturale și racordul la sistemul de transport al gazelor naturale, care au autorizație de construire valabilă. 3.100 de unităţi administrativ-teritoriale au depus proiecte pentru a fi finanţate, dinte-un total de 3.181 de UAT-uri.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO