Ludovic Orban, replică pentru Florin Roman, pe tema călătoriilor pentru studenţi:  A depus amendamentul fără semnătura mea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban, preşedinte al PNL. FOTO Arhivă personală Ludovic Orban/ Facebook

Florin Roman, vicepreşedinte al PNL, a depus un amendament pentru a limita numărul de călătorii gratuite pentru studenţi, precizând că e posibil să fie susţinut acesta şi de Ludovic Orban, dar preşedinte al PNL şi al Camerei Deputaţilor a refuzat să susţină iniţiativa.

„Eu voi face ceea ce se va decide în coaliţie. A depus amendamentul, fără semnătura mea, iar dacă în coaliţie se va decide susţinerea acestui amendament, atunci şi eu îl voi susţine”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.

Florin Roman, vicepreşedinte al PNL, anunţa depunerea amendamentului de miercuri. „I-am spus şi domnului prim-ministru că nu mi se pare normal să cădem dintr-o extremă într-alta şi atunci am găsit, zic eu, calea de mijloc, am acordat gratuitate pe un număr limitat de călătorii. Şi calculul a fost unul simplu. Sunt 12 luni din care un drum dus-întors înseamnă 12 călătorii dus-întors, în total 24. Am explicat că prin această măsură avem o reducere, o economie de 0,01 la sută din PIB."

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele