Liviu Dragnea, stăpânul fondurilor pentru administraţia locală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea va avea puteri mai mari în Guvern

Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, va coordona un program de finanţare pentru autorităţile locale,  denumit Programul naţional de dezvoltare locală.

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aflată pe agenda şedinţei de Guvern, fondurile vor fi alocate pe baza unor criterii . Acesta se vor referi ponderea obiectivelor de investiţii aflate în derulare pe fiecare judeţ, date demografice si administrativ-teritoriale, capacitatea financiară a beneficiarilor.

Ministerul Dezvoltării va analiza solicitările consiliilor judeţene, şi va întocmi lista finala a obiectivelor de investiţii.

Practic, în acest fel, sub coordonarea Ministerului Dezvoltării vor fi reunite patru fonduri guvernamentale.

Este vorba de fondurile care erau până acum alocate prin pentru drumuri, poduri, canalizare în mediul rural, cele allocate pentru pentru poduri, sisteme de apă-canal, terenuri sport ȋn mediul rural. De asemenea, au fost incluse sub coordonarea lui Dragnea finanţările pe mediu şi gospodărire a apelor şi cele  pentru aprobarea Programului „Reabilitare şi modernizare - 10.000 km drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local“.

În prezent, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi alte autorităţi publice centrale se derulează mai multe programe de investiţii în infrastructura locală cu caracteristici diferite privind eligibilitatea, finanţarea, decontarea şi monitorizarea acestora.

„În cadrul acestor programe de investiţii sunt în diferite stadii de execuţie obiective pentru care nu s-au asigurat în anii anteriori sursele de finanţare pentru finalizarea acestora, fapt ce nu a contribuit la dezvoltarea echilibrată a infrastructurii locale, împiedicând atingerea standardelor de calitate a vieţii pentru comunităţile locale. fie soluţionată problema dezvoltării infrastructurii locale. “,este explicaţia Guvernului pentru centralizarea fondurilor.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două