Liderul deputaţilor UDMR: Ministrul Justiţiei alunecă spre „stalinism”. Dan Barna a intrat în acest „delir”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Csoma Botond FOTO Csoma Botond / Facebook

Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, susţine, într-o declaraţie acordată luni Agerpres, că ministrul Justiţiei, Stelian Ion, are o atitudine „total inacceptabilă” şi „alunecă spre stalinism”, deoarece „crede că este în posesia adevărului absolut”, iar vicepremierul Dan Barna „a intrat în acest delir, poziţia sa fiind, de fapt, una toxică”.

Potrivtit Agerpres, liderul a reafirmat că amendamentul depus la Senat de parlamentarii UDMR nu exclude desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Csoma Botond spune că UDMR doreşte ca lupta împotriva corupţiei să continue, dar să se desfăşoare într-un cadru legal, adăugând că este „falsă” ideea că „marea reformă” în Justiţie în România ar depinde de revenirea competenţelor în privinţa anchetării magistraţilor la DNA.

"De multe ori am avut impresia că ministrul Justiţiei e un fel de iacobin, dar acum, încet, dar sigur, alunecă spre stalinism, după părerea mea. Oricine are o altă poziţie decât dânsul devine, potrivit celei mai sinistre tradiţii totalitare, un fel de deviaţionist, care săvârşeşte un delict de opinie, şi, sigur, în opinia ministrului, acest delict de opinie acţionează împotriva intereselor României. Aşa văd eu atitudinea ministrului, care crede că este în posesia adevărului absolut şi oricine îndrăzneşte să spună altceva decât dânsul este etichetat ori corupt ori de rea-credinţă", a afirmat liderul deputaţilor UDMR.

Liderul deputaţilor UDMR a explicat că „în ultima perioadă, în acest avânt stalinist al lui Stelian Ion, pe lângă politicieni care au opinii diferite, au devenit ţinta ministrului şi anumiţi magistraţi care nu sunt de acord cu ministrul în privinţa funcţionării Justiţiei”.

„Eu consider că este evident că atitudinea ministrului este plină de carenţe şi contravine principiului democratic al pluralismului de idei într-o societate democratică. Întreb: toţi cei care nu sunt de acord cu ministrul sunt corupţi sau de rea-credinţă? Majoritatea magistraţilor CSM, care a adoptat raportul Inspecţiei Judiciare, în 2019, prin Hotărârea 225 din 2019, sunt de rea-credinţă şi nu doresc stoparea corupţiei sau au ceva cu ministrul sau cu altcineva? Săptămâna trecută, judecătorii Înaltei Curţi au atacat la CCR un proiect de lege, o lege iniţiată de ministrul Ion, prin care se reducea vechimea necesară la DNA de la 10 la 7 ani. Atunci, toţi acei judecători de la Înalta Curte, care au o altă opinie decât ministrul Ion, sunt corupţi sau de rea-credinţă? Mi se pare total inacceptabilă atitudinea ministrului”, a adăugat el.

În opinia sa, „vicepremierul Dan Barna a intrat în acest delir şi vorbeşte de toxicitate şi de bazaconii de genul acesta”.

"Noi, cei de la UDMR, dorim ca lupta împotriva corupţiei să continue, dar, în acelaşi timp, dorim ca această luptă să se desfăşoare într-un cadru legal, bine definit, în care să existe anumite garanţii, garanţii care nu permit repetarea unor abuzuri care au fost semnalate şi de Inspecţia Judiciară. Este falsă ideea că succesul luptei împotriva corupţiei sau marea reformă în Justiţie în România ar depinde de revenirea competenţelor în privinţa anchetării magistraţilor la DNA. Eu nu contest faptul că şi printre magistraţi, dar marea corupţie în România nu este în rândul magistraţilor, ci marea corupţie e într-o altă zonă a societăţii şi se ştie foarte bine acest lucru. (...) Cred că abordarea domnului Barna este toxică - asta cred despre afirmaţia domnului Dan Barna", a mai precizat Csoma Botond.

El a mai explicat care sunt motivele pentru care parlamentarii UDMR au depus amendamentul referitor la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie la Senat.

"La dezbaterea proiectului în Camera Deputaţilor, ministrul Ion a susţinut în mod mincinos că noi am avut acel amendament de la Cameră cu avizul CSM-ului. O minciună sfruntată. Noi din două motive am depus acest amendament la Senat: unu să se vadă care este amendamentul UDMR-ului şi doi - am considerat că aceste dosare să meargă de la SIIJ la Parchetul General şi ne-am fundamentat argumentaţia pe Raportul Inspecţiei Judiciare din 2019, adoptat de CSM prin Hotărârea 225 din 2019. Acest amendament nu exclude desfiinţarea SIIJ. Suntem de acord cu desfiinţarea SIIJ, doar că am avut acest amendament. Dorim ca lupta împotriva corupţiei să continue. Eu cred că DNA-ul are la momentul actual toate mijloacele legale necesare să lupte împotriva corupţiei. Nu cred că de această competenţă privind anchetarea magistraţilor depinde succesul luptei împotriva corupţiei", a spus Csoma Botond.

Dan Barna, vicepremier şi copreşedinte al USR PLUS, a anunţat că ideea organizării în viitorul apropiat a unei sesiuni extraordinare nu mai are rost, din moment ce UDMR susţine un amendament care ar duce dosarele magistraţilor la o secţie din Parchetul General. Pe de altă parte, USR PLUS şi PNL vor ca dosarele să meargă la instituţiile din care provin procurorii sau judecătorii anchetaţi.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă la finalul şedinţei de coaliţie de săptămâna trecută că nu există niciun blocaj în coaliţie pe tema desfiinţării SIIJ, întrucât toate formaţiunile susţin acest lucru. UDMR a depus, însă, un amendament ca magistraţii să fie anchetaţi de o secţie din Parchetul General. ”În Comisia juridică poate trece sau nu acest amendament”, a afirmat vicepremierul, precizând că, dacă acest amendament nu trece, UDMR va vota varianta Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”