Lider PNL exclus din partid pentru că a participat la emisiunea lui Gâdea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Jelea, la Antena 3

Bogdan Jelea, liderul consilierilor locali PNL din Sectorul 5, a fost exclus din partid după ce a participat la emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3, încălcând astfel o decizie luată de conducerea centrală. PNL a decis să boicoteze emisiunile lui Mihai Gâdea, după ce Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al partidului, a fost dat afară din platou.

"Începând cu data prezentei, ca urmare a încălcării deciziei Biroului Executiv al PNL, privind neparticiparea membrilor PNL la emisiunea domnului Mihai Gâdea de la Antena 3, precum şi a poziţiilor exprimate în cadrul emisiunilor difuzate la Antena 3 din datele de 12 şi 19 noiembrie 2019, se sancţionează domnul Bogdan Jelea cu excluderea din partid", se arată în motivarea deciziei.

Într-o declaraţie pentru DC News, Bogdan Jelea a spus: "La momentul de faţă nu voi comenta decizia în niciun fel. Acţiunile mele pe acest subiect se limitează strict la proceduri statutare în interiorul PNL. După aproape 18 ani în Partidul Naţional Liberal, ani petrecuţi la toate nivelurile ierarhice, consider că este o chestiune de bun simţ şi de integritate din partea mea să abordez lucrurile în matca lor firească. Cu siguranţă voi evita să fac un scandal din această chestiune".

Mai multe pentru tine:
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Performanță uluitoare: un român e în finala Campionatului European U18, la tenis de câmp
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla