Legea de funcţionare a Agerpres, modificată de senatori. Demiterea directorului Agenţiei, la mâna parlamentarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, este unul dintre iniţiatorii legii. FOTO Eduard Enea

Senatul a votat, luni, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Agerpres, prin care se propune demiterea directorului general în cazul respingerii de către Parlament a Raportului anual de activitate al instituţiei.

Proiectul de lege a trecut cu 64 de voturi „pentru“, 27 de senatori abţinându-se şi 16 fiind „împotrivă“. 

În expunerea de motive a actului normativ, iniţiatorii susţin că directorul general al Agerpres „'se bucură de o imunitate totală în interiorul mandatului său“, adăugând că, dintre „instituţiile publice de cultură aflate sub control parlamentar, Agenţia Naţională de Presă este singura în cazul căreia Parlamentul nu are niciun instrument de acţiune în cazul în care constată un management neperformant“.

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a cerut colegilor din Senat să susţină acest proiect de lege. Şi Guvernul a precizat în punctul său de vedere că susţine adoptarea iniţiativei. 

Comisia pentru cultură a Senatului a dat, pe 11 octombrie, în unanimitate, raport favorabil propunerii legislative. „Am mers pe propunerea colegilor din comisie ca şi în cazul Agenţiei Naţionale de Presă să mergem pe criterii care există deja la Televiziunea Română şi la radioul public. Atunci când lucrurile par să nu se îndrepte în direcţia bună acolo, Parlamentul se poate uita pe raport şi poate lua o decizie în privinţa directorului general", a declarat preşedintele comisiei, Radu Cosmin Preda, la finalul şedinţei.

Prezent la lucrările comisiei, directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi, a arătat că nu susţine modificarea legislativă propusă. Proiectul de lege a fost iniţiat de senatorii PSD Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, Gabriela Creţu, Ovidiu-Cristian-Dan Marciu şi Liviu-Lucian Mazilu.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două