Lăzăroiu: „România putea fi făcută «ţăndări»dacă Băsescu şi Ponta nu încheiau pactul de coabitare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, pentru Hotnews, că în situaţia în care preşedintele Traian Băsescu şi prim-ministrul Victor Ponta nu încheiau pactul de coabitare s-ar fi creat premisele pentru o nouă suspendare, iar  „România ar fi fost făcută ţăndări“.


„Fără acordul de coabitare între preşedinte şi premier, România era făcută în acest moment. Avem evenimentele de astă vară. Nu vorbim despre ce s-ar fi întâmplat dacă. Deci o putere majoritară care şi-a împărţit deja funcţiile: Ponta-premier, Antonescu-preşedinte. Deci care spunea: am luat premierul, urmează să luăm şi preşedintele. Probabil ar fi fost o nouă suspendare imediat după alegeri şi totul era şters de pe faţă pământului“, a precizat Lăzăroiu.

Acesta a mai afirmat că într-o ţară civilizată nu ar fi fost nevoie de un acord de coabitare, pentru că, în timp, acestea pot deveni o obişnuiţă. „Dar, la noi, se pare că au funcţionat foarte greu. Şi atunci a fost nevoie de acest acord de coabitare. Sau preşedintele putea să demisioneze din funcţie şi să vină un preşedinte care să fie de aceeaşi culoare cu USL, foarte probabil, Crin Antonescu, şi atunci nu mai era nevoie de coabitare.

Întrebat ce a câştigat România din această coabitare, Lăzăroiu a răspuns: „Dacă vreţi să răspundeţi la această întrebare, răspundeţi ce ar fi pierdut România dacă Traian Băsescu era demis în vară la referendum“.  

Lăzăroiu a făcut şi o trece în revistă a situaţiilor care ar fi putut fi generate dacă Antonescu era numit preşedinte ca urmare a suspendării lui Traian Băsescu.

1.Decapitarea generalilor putea trece foarte uşor dacă nu ieşea preşedintele Traian Băsescu pentru a atrage atenţia acestui lucru. Dacă era Crin Antonescu la Cotroceni, anul acesta era decapitată Armata română.

2.Venea ministrul Justiţiie din partea Antenei 3 şi spunea: „Procurorii sunt aceştia“. Antonescu semna decizia finală şi aveam procurorii lui Voiculescu.


Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!